Preşedintele P.N.Ţ.C.D. Timişoara solicită A.N.I să se autosesizeze în cazul edilului Nicolae Robu

„Documentele de la Politehnică, semnate de Nicolae Robu începând cu august 2013, sunt atinse de nulitate juridică „

Ciprian MihokInterpretarea subiectivă a unor prevederi ambigue din Carta Universităţii Politehnica din Timişoara i-a creat preşedintelui P.N.Ţ.C.D. Timişoara cadrul propice pentru a solicita public A.N.I. să se autosesizeze în ceea ce acesta consideră a fi perpetuarea unei situaţii de incompatibilitate de către edilul Timişoarei, a cărui semnătură pe înscrisurile oficiale ale Universităţii Politehnica ar fi lovită de nulitate juridică.  

 

Preşedintele P.N.Ţ.C.D. Timişoara, Ciprian Mihok, a lansat miercuri acuze în direcţia primarului Nicolae Robu, cum că s-ar afla într-o situaţie ambiguă, de incompatibilitate, întrucât semnătura sa ar apărea pe documente ce probează faptul că, în absenţa desemnării unui preşedinte al Senatului Universităţii Politehnica Timişoara, acesta acoperă în prezent atribuţiile specifice acestei funcţii. Ciprian Mihok solicită ca Agenţia Naţională pentru Integritate să se autosesizeze în acest caz. Referirile la implicaţiile juridice ale asumării de către Nicolae Robu a responsabilităţilor de preşedinte al Senatului Universităţii Politehnica din Timişoara au fost făcute, după cum a precizat Ciprian Mihok, după consultarea cu avocatul Ondina Pană. În baza constatărilor acesteia ar rezulta că edilul Timişoarei se face vinovat de nerespectarea legislaţiei în vigoare cu privire la incompatibilitate. În plus, mai spune Ciprian Mihok, Universitatea Politehnică nu are, începând din august 2013, un preşedinte al Senatului, iar documentele oficiale pe care apare semnătura lui Nicolae Robu, în calitate de preşedinte al Senatului U.P.T. „sunt atinse de nulitate juridică”.

Mai mult, afirmă preşedintele P.N.Ţ.C.D. Timişoara, „A.N.I. a trecut cu vederea anumite aspecte, care trebuie reluate”, întrucât „efectele suspendării se reflectă în munca prestată de persoana suspendată, în cazul căreia este prevăzut faptul că nu poate îndeplini activităţi care produc efecte juridice”. Or Nicolae Robu s-a autosuspendat din funcţie la 1 ianuarie 2013, în aşteptarea deciziei în procesul cu A.N.I., spune Ciprian Mihok, iar, după expirarea termenului de autosuspendare de şase luni, semnătura edilului se regăseşte pe înscrisuri oficiale, în calitate de preşedinte al Senatului U.P.T..

Primarul Timişoarei este ahtiat după putere şi se face vinovat de încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii”, acuză Ciprian Mihok, care precizează şi că, în baza prevederilor conţinute în Carta U.P.T., funcţia de preşedinte al Senatului Universităţii presupune implicaţii în managementul instituţiei de învăţământ, în stabilirea planurilor operaţionale, a strategiilor şi direcţiilor de dezvoltare universitară, în structurarea proiectului de buget al instituţiei de învăţământ şi în gestionarea programelor de formare continuă. Şi, mai spune Ciprian Mihok, în baza prevederilor conţinute în Carta Universităţii, ocuparea postului ar fi trebuit să se realizeze, prin procedură de vot secret, în termen de trei luni de la vacantarea postului.

Afirmaţiile preşedintelui P.N.Ţ.C.D. Timişoara, contrazise în parte de Carta U.P.T.

Poziţia de preşedinte al Senatului Universităţii Politehnica figurează pe site-ul instituţiei de învăţământ ca fiind temporar vacantă. Carta universitară arată, în cadrul regulamentului de organizare şi funcţionare, că Senatul U.P.T. este condus de un preşedinte, ales prin vot secret de către membrii Senatului şi că această poziţie nu este funcţie de conducere. De asemenea, nu reprezintă o funcţie publică, nefiind nominalizată ca atare în niciun nomenclator de funcţii publice. Prin urmare, poziţia de Preşedinte al Senatului nu prezintă niciun fel de incompatibilităţi în afara universităţii. Ea nu poate fi, însă, cumulată cu nicio funcţie de conducere executivă din universitate. Excepţie de la această interdicţie o reprezintă cazurile când se cumulează funcţii de conducere ale unor entităţi create prin proiecte cu finanţare europeană, pe perioada impusă de condiţiile de finanţare. În plus, mai figurează în anexele la respectivul document, poziţia de preşedinte al Senatului este neremunerată.

Referirile din regulamentul de organizare şi funcţionare al Senatului U.P.T. nu precizează însă explicit termenul legal în care trebuie desemnat un nou preşedinte al Senatului universitar, după vacantarea postului. Şi nici termenul legal în care trebuie organizate alegerile parţiale pentru reocuparea unor posturi de senatori vacantate din varii motive nu este precizat. Singurele referiri care figurează menţionate sunt legate de durata unei legislaturi, care este de patru ani, şi de necesitatea organizării de alegeri parţiale pentru reocuparea poziţiilor de senatori vacantate. 

Miercuri după-amiază, am încercat, fără succes, să-l contactăm pe Nicolae Robu, pentru un punct de vedere.

Print Friendly, PDF & Email