Doctor şi conferenţiar universitar: „Sper ca Specialiști Noștri sa rămână an Romania”

Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti confirmă titlul de doctor al Cristianei Sîrbu

cristiana-sirbu-06-610x300E posibil ca un om care nu ştie să scrie corect româneşte să ajungă doctor, adică la cel mai înalt grad academic, şi cadru universitar? Da, e posibil.

 

„Si totuși Lumea este Minunata ! Anvata cum sa o Antelegi ! Prof Univ dr Cristiana Sarbu”, „Ploaia de azi ! Vine sa marcheze anceputul Solstițiului de Vara ! Prognozele Meteo ! Arată ca este ultimul W-end ! Ploios ! De mâine temperaturile nu vor mai prezenta sub39-35"C ! Așa ca bucurați-vă de o duminica de Somn! Cu drag ! Prof univ dr Cristiana Sarbu” sau „Anul4/2015 Facultatea De Management , Inginerie Economica Universitatea Agricola Si Medicina Veterinara Bucuresti ! Sper ca Specialiști Noștri sa rămână an Romania ! Ei sunt cei care trebuie sa atragă pana an 2020 cei peste 1.3 miliarde de euro , prin PNDR 2014-2020. ! Prof Univ Dr Cristiana Sarbu”.

Cele de mai sus sunt doar câteva dintre mesajele postate pe o reţea de socializare de către Cristiana Sîrbu, care se prezintă a fi profesor universitar doctor la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti şi consilier prezidenţial în mandatele lui Ion Iliescu, în perioada 1990 – 1996 şi 2000 – 2004, şi Emil Constantinescu, în acestă perioadă îndeplinind şi funcţia de director în cadrul Fundaţiei Române pentru Democraţie.

Cristiana Sarbu cu Ion IliescuVăzând, zilele trecute, aceste texte agramate, prima întrebare pe care mi-am pus-o a fost: cum ajunge un om cu o astfel de pregătire profesor universitar şi doctor, adică la cel mai înalt grad academic? A doua întrebare a încolţit cu puţină speranţă: dacă, totuşi, această Cristiana Sîrbu nu există, fiind un profil fals sau dacă cineva a inventat nişte date, cu titluri academice prinse „la rever”, pentru a poza în altceva decât ceea ce este? Asta, deşi pozele postate pe acel profil nu prea lăsau loc de dubii: fotografii din timpul liber, dar şi fotografii de la întâlniri academice şi politice, alături de profesori universitari, de membri ai Academiei, de politicieni, cum ar fi, de exemplu Ion Iliescu şi Victor Ponta.

Am făcut o solicitare de informaţii la USAMV Bucureşti, cerând că ni se confirme sau să ni se infirme dacă prof. univ. dr. Cristiana Sîrbu este angajată a acestei universităţi şi pe ce funcţie, la ce instituţie, în ce an şi sub coodonarea cărui profesor universitar şi-a luat doctoratul, iar dacă este conducător de doctorat, să ni se comunice câte titluri de doctor au fost conferite în baza tezelor de doctorat coordonate de către ea.

Cristiana Sirbu cu Victor PontaRectorul interimar al USAMV Bucureşti, conf. univ. dr. Răzvan Ionuţ Teodorescu, ne confirmă că aceasta este cadru didactic al USAMV Bucureşti – conferenţiar universitar, nu profesor universitar, cum se prezintă – din 1 octombrie 2010. Dar doctor este, într-adevăr. „Titlul de doctor în Agronomie a fost obţinut în anul 2001, sub coordonarea domnului prof. univ. dr. Tudorică Popescu”, declară rectorul interimar al USAMV Bucureşti. Adăugând că aceasta nu are calitatea de conducător de doctorat: „Pe cale de consecinţă, nu a îndrumat nicio teză de doctorat, deoarece nu deţine abilitarea”, mai spune conf. univ. dr. Răzvan Ionuţ Teodorescu.

E halucinant ceea ce se întâmplă… Aşteptăm să se autosesizeze Comisia de Etică din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, să verifice această teză de doctorat – cum poate un om care nu ştie să scrie corect româneşte să ajungă la performanţa de a obţine titlul de doctor – şi să comunice concluzia la care a ajuns.

Print Friendly, PDF & Email