Peste 2.200 de proceduri de adopţie au fost deschise în anul 2013, însă până în 23 decembrie au fost comunicate de către instanţe 580 de adopţii finalizate. Cele mai multe au fost în Dâmboviţa, Bucureşti şi Vrancea, potrivit reprezentanţilor Oficiului Român pentru Adopţii. Timişul este unul dintre judeţele cu un număr mic de adopţii, doar 40 de copii fiind adoptaţi anul trecut.

Procedurile de adopţie internă, încă sufocate de birocraţie

Reprezentanţii Oficiului Ro­mân pentru Adopţii spun că în 2013, până în 23 decembrie, au fost declaraţi adoptabili 2.241 de copii şi au fost eliberate 1.506 atestate pentru familii sau persoa­ne care doresc să adopte. De ase­­menea, până la aceeaşi dată in­stanţele au comunicat către O.R.A. că au fost finalizate 580 de adopţii, iar alţi 53 de copii erau încredinţaţi în vederea adopţiei.

Timişul nu se regăseşte prin­tre judeţele cu cei mai mulţi co­pii adoptaţi, care sunt Dâmbo­viţa (133), Vrancea (123), Dolj (88), Prahova (85), Braşov (84), Suceava (81) şi Hunedoara (77). Alte 125 de adopţii au fost finali­zate în Capitală. Astfel, în Secto­rul 1 au fost adoptaţi 13 copii, în Sectorul 2 – 42 de copii, în Sec­torul 3 – 32 de minori, în Sec­torul 4 – şase, în Sectorul 5 – 22 şi în Sectorul 6 – zece copii. Ti­mişul se regăseşte în top cu o poziţie medie, cu 40 de adopţii realizate anul trecut, un număr încă relativ mic în comparaţie cu solicitările părinţilor dornici să adopte un copil.

În acelaşi top naţional, cele mai puţine adopţii finalizate au fost în Sectorul 4 al Capitalei (şa­se), în Sectorul 6 (10), în Sectorul 1 (13), Sectorul 5 al Capitalei (22), în judeţele Alba (nouă), Bis­triţa-Năsăud şi Maramureş (câte 16), Satu Mare (19), Gorj (20), Giurgiu (25), Ilfov (27) şi Con­stanţa (28).

Pe lângă cele 580 de adopţii naţionale, au mai fost finalizate alte şapte internaţionale – şase în Italia şi una în Canada, iar alţi trei copii sunt în procedură de adopţie internaţională. Cifra este infimă, faţă de numărul de copii din sistemul de protecţie specială, în care sunt înregistraţi peste 60.000 de minori.

Statistici încurajatoare

În Timiş, 87 de copii au fost declaraţi adoptabili de la înce­putul anului trecut. Şi tot în 2013, aproape 40 de copii şi-au găsit un loc în sânul unei familii. Potrivit Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Timiş, anul trecut au fost ates­ta­te sau reatestate ca apte să adop­te un copil 69 de persoane sau familii din judeţ şi pentru o fami­lie s-a respins eliberarea ates­tatului de familie aptă să adopte.

În comparaţie cu cifrele din 2013, în 2012 au fost primite spre instrumentare 80 de dosare ale copiilor al căror plan individua­lizat de protecţie are ca finalitate adopţia (66 fiind depuse pe rolul instanţei). Tot în 2012 au fost depuse pe rolul instanţei 85 de dosare vizând deschiderea pro­ce­durii adopţiei interne (42 cu sentinţă, 43 încă pe rol). În ace­laşi an, 17 copii au fost încre­dinţaţi în vederea adopţiei, 29 de copii au fost adoptaţi prin sen­tinţă civilă definitivă şi irevo­ca­bilă şi 98 de copii se află în pe­rioada de monitorizare post adop­ţie. Se poate observa deci o creş­tere, în 2013, a numărului de a­dopţii, care rămân însă insufi­ciente în raport cu solicitările.

Dorind să încurajeze şi să accelereze acest proces, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Timiş şi-a propus creşterea anuală a numă­rului de copii pentru care se în­cuviinţează adopţia. Nevoia îm­bu­nătăţirii şi accelerării proce­durii de adopţie internă este cu atât mai evidentă cu cât, poate şi din cauza actualului context eco­nomic, numărul copiilor părăsiţi de mame în maternităţi este în creştere. Anual, în Timiş sunt în­registraţi peste 30 de copii aban­donaţi imediat după naştere. În cazul lor, primul pas la care re­curg autorităţile este să identifice o familie adoptatoare. Însă, până când aceşti copii ajung să fie încredinţaţi familiilor adoptive, poate trece o perioadă de timp destul de lungă.

Legea, din acest punct de vedere, s-a mai schimbat, însă rămâne în continuare foarte com­plicată. Astfel, dacă în cadrul legal anterior nu era prevăzut niciun termen pentru ca un copil să devină adoptabil, termen în care să se realizeze demersurile, acum sunt prevăzute trei ter­me­ne – 30 de zile de la eliberarea certificatului de naştere pentru copilul ai cărui părinţi sunt necu­noscuţi, 60 de zile pentru copilul ai cărui părinţi declară că nu do­resc să-şi asume creşterea, îngri­jirea şi educarea copiilor şi rude­le declara acelaşi lucru şi terme­nul cel mai mare, de un an de zi­le, de la intrarea copilului în sis­tem.

“Din păcate, într-adevăr, nu­mărul de adopţii interne rămâne destul de scăzut, iar Timişul nu stă foarte bine, din acest punct de vedere. Cred că de vină este ca­drul legislativ, care continuă să rămână unul greoi, cu foarte mul­te faze şi mulţi timpi morţi, în care se aşteaptă derularea unor proceduri birocratice. Trebuie să se aibă însă în vedere că este în interesul copilului să ajungă cât mai repede în sânul unei familii”, spune deputatul P.S.D. de Timiş Sorin Stragea, fost director ad­junct al Direcţiei pentru Asisten­ţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş. Parlamentarul precizează că, pe baza datelor statistice, şi în urma unei consultări cu Ofi­ciul Român pentru Adopţii se are în vedere iniţierea unei simpli­ficări a actualului cadru legislativ care reglementează procedura de adopţie.

Sute de copii “inadoptabili”

Din cauza unor preconcep­ţii din societate şi a dorinţei unor familii de a adopta doar copii mici, sănătoşi, care au anumite carac­teristici fizice, şi în Timiş sunt su­te de copii în sistem care sunt “inadoptabili”. Din această cate­gorie fac parte cei care au peste 14 ani şi cei care sunt de etnie ro­mă. În această situaţie sunt, potrivit uneori estimări, peste 70 de copii care au şanse foarte mici de a fi adoptaţi tocmai din cauza preconcepţiilor majorităţii familiilor adoptive.

Specialiştii de la Protecţia Copilului spun că et­nia este una dintre primele op­ţiuni ale viitori­lor părinţi, iar cei mai doriţi sunt copiii sub trei ani, cu o stare de sănătate bună. “Es­te o concepţie limitată, care se manifestă de mult timp în socie­tate. Destul de mul­te cupluri ca­re vor să adopte îşi doresc copii cât mai mici, dacă se poate blonzi, cu ochi albaştri şi cu o stare de sănătate perfectă. Se manifestă o reticenţă la copii mai mari, re­ticenţă care este ne­justificată, din punctul meu de vedere, pen­tru că am cunoscut personal ca­zuri de adopţii reuşite a unor co­pii de vârste mai mari”, declară şi Sorin Stragea.

Cadru legislativ stufos şi, pe alocuri, absurd

Adesea, părinţii ro­mâni care îşi doresc să adopte un copil trebuie să se pregă­tească pentru un maraton judiciar, care se poate în­tinde pe câţiva ani. Ceea ce face dorinţa adoptării unor copii sub trei ani aproape imposibilă.

Lucrurile s-au com­pli­cat din punct de vedere pro­cedural şi mai mult atunci când, în 2008, Curtea Con­stituţională a admis o ex­cepţie de neconstituţio­nali­tate formulată într-un pro­ces de adopţie aflat pe rolul Tribunalului Timiş. Con­tes­tatarul procedurilor legale de până atunci legate de adopţie a fost timişoreanul Teodor Bura care, spunea Curtea Constituţională, „şi-a stabilit filiaţia faţă de fiica sa minoră între data deschi­derii procedurii adopţiei interne şi data încuviinţării adopţiei de către Tribunalul Timiş, fără a-şi putea ex­prima consimţământul”.

Curtea Constituţională a analizat acest caz şi a stabilit că legea românească ar fi neconstituţională, in­trând în conflict cu Con­venţia europeană în mate­ria adopţiei pentru copii, încheiată la Strasbourg, la 24 aprilie 1967, convenţie la care România a aderat în 1993. Aceasta precizează că existenţa consimţământului părinţilor se analizează la momentul pronunţării adop­ţiei, nu în cel al deschiderii procedurii de adopţie. Cu al­te cuvinte, o adopţie nu este posibilă, din punct de vede­re juridic, fără consim­ţă­mântul părinţilor naturali ai copilului, pe principiul că „în cazul separării copilului de părinţii săi, toate părţile in­teresate trebuie să aibă posi­bilitatea de a participa la dez­bateri şi de a-şi face cunos­cute punctele de ve­dere”.

Şi cum deciziile Curţii Constituţionale au valoare de lege, a trebuit modificată întreaga legislaţie referitoa­re la adopţie. Asta deşi unii specialişti în drept au sus­ţinut că noile prevederi legislative deschid tot felul de oportunităţi de primire de foloase necuvenite pen­tru părinţii naturali ai unui copil, care îşi pot condiţiona consimţământul, în vederea adopţiei, de primirea unor sume de bani.   

Adopţiile internaţionale, readuse în discuţie

Anul trecut s-au făcut din nou tatonări pentru re­luarea adopţiilor internaţio­nale, un proiect în acest sens fiind depus de către mai multe O.N.G.-uri şi însuşit în Senat de reprezentanţi ai U.S.L.

Cei care solicită acum reluarea adopţiilor inter­na­ţionale şi simplificarea legis­laţiei nu trebuie să uite însă faptul că actualul cadru le­gis­lativ este complicat şi din cauza neregulilor care atin­seseră un apogeu în anii 1999 – 2000. În România, Moratoriul care a impus stoparea adopţiilor inter­na­ţionale a pus capăt unei pe­rioade în care, deşi aveau obligaţia monitorizării co­piilor adoptaţi peste hotare, structurile de profil au avut carenţe mari pe acest seg­ment.

Pentru 221 de copii din Timiş, daţi spre adopţie din 1998 şi până în momentul instituirii Moratoriului, ar fi trebuit să se primească pes­te 1.700 de rapoarte post-a­dopţie, în care să se preci­zeze unde şi în ce stare sunt micuţii. Însă doar 600 de astfel de rapoarte au ajuns în România. În plus, deşi s-a promis la nivel de Bucureşti demararea unei anchete, in­vestigaţia nu s-a făcut. Surse din cadrul sistemului susţin că în Timiş nu era o problemă legată doar de fap­tul că nu se regăseau acele rapoarte post-adopţie, ci că nu se regăseau nici copiii.