dm drogerie markt îşi întâmpină clienţii, în 2020, cu o diversitate de alimente sănătoase și produse de wellnes (P)

Pe parcursul campaniei Change, dm drogerie markt pune la dispoziția clienţilor o mare diversitate de alimente sănătoase și produse de wellness, îndemnându-i pe toți să își găsească drumul spre starea de bine care porneşte din interior.

 

Campania se desfășoară în mai multe etape, atât în mediul online, cât și în magazine. În prima fază, accentul va fi pus pe de o parte pe frumusețea din interior – dm drogerie markt încurajând reflecția şi atenție către un stil sănătos de viață –, iar de pe alta, pe frumusețea din exterior – dm drogerie markt încurajându-şi clienţii să nu se mai compare cu alţii și să nu îşi mai pună la îndoială calitățile.

Mediul în care trăim și tot contextul social ne arată că e nevoie de o schimbare. Lucrurile pe care le facem pentru noi pot ajuta lumea întreagă, dar și invers. Pentru a putea îmbunătăți întregul mediu, trebuie să facem fiecare dintre noi mai mulți pași, trebuie să recunoaștem că există mai multe «adevăruri», iar din acest motiv dm pune întrebările care îi fac pe oameni să ia o pauză, să mediteze. Întrebările se referă la zona de confort a fiecăruia, convenții sociale, prejudecăți și stil de viață”, spune Daniela Jordanovski, director achiziții şi marketing al dm drogerie markt România.

Prin intermediul campaniei Change, compania pune la dispoziția clienţilor o mare diversitate de alimente sănătoase și produse de wellness, îndemnându-i pe toți să își găsească drumul spre starea de bine care porneşte din interior. Campania se derulează în perioada ianuarie-februarie și susține descoperirea și redescoperirea lucrurilor care oferă liniște și satisfacție interioară. În următoarea perioadă se va pune accent pe frumusețea exterioară.

dm drogerie markt se implică activ în comunitate, în promovarea unui stil de viață sănătos. O mare parte a produselor beneficiază acum de varianta bio și eco-friendly, brandul oferind cumpărătorilor și ambalaje biodegradabile. Totodată, compania s-a implicat în mai multe acțiuni de responsabilitate socială, cea mai recentă fiind Caravana îmbrățișărilor, desfășurată în parteneriat cu MagiCamp România.

Compania dm drogerie markt a fost înființată în 1973, iar de atunci s-a extins în 13 țări: Austria, România, Bosnia, Bulgaria, Croația, Cehia, Germania, Italia, Macedonia, Serbia, Slovacia, Slovenia și Ungaria, cu aproximativ 3500 de magazine și 60.000 de angajați în Europa. În România, lanțul de magazine este prezent de mai mult de 12 ani, timp în care a evoluat constant, a creat peste 940 de locuri de muncă și a deschis peste 100 de magazine.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Redacţia Timpolis, timpolis@online.ro