Directorul Academiei Diplomatice din Viena, Emil Brix, Doctor Honoris Causa al UVT

Emil Brix. Foto: Clemens Fabry

O importantă personalitate a diplomației mondiale, Emil Brix, director al Academiei Diplomatice din Viena, va primi titlul de Doctor Honoris Causa Beneficiorum Publicorum al Universității de Vest din Timișoara. La eveniment va fi prezent și Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Austria.

 

Titlul îi va fi conferit în cadrul unei ceremonii care va avea loc marți, 8 noiembrie, de la ora 10, în Amfiteatrul A01, al Universității de Vest din Timișoara.

Momentul va fi urmat de lansarea volumului în limba română Mitteleuropa Revisited – De ce viitorul Europei se va decide în Europa Centrală, pe care Emil Brix l-a scris împreună cu Erhard Busek, cu un cuvânt înainte de Emil Hurezeanu. Cartea propune o reevaluare consistentă și obiectivă, în contextul politicii actuale, a temei abordate imediat după căderea Cortinei de Fier.

La eveniment, alături de Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Austria, va participa și rectorul UVT, prof. univ. Marilen Gabriel Pirtea.

Emil Brix a condus misiunile diplomatice ale Austriei la Londra și Moscova, iar din 2017 conduce Academia Diplomatică din Viena. Istoric de succes, publică numeroase articole, studii și cărți, cea mai cunoscută fiind, fără îndoială, Projekt Mitteleuropa, este tradusă pentru prima dată în limba română în Editura Universității de Vest din Timișoara.

 

Articol publicat şi în Puterea a Cincea.

Print Friendly, PDF & Email