Din cauza gunoiului neridicat, în 16 localități din judeţ, decretată stare de urgență

În 16 localități din zona Sânnicolau Mare-Jimbolia a fost declarată stare de urgenţă, pentru că gunoiul menajer nu a mai fost ridicat de luni de zile, anunţă Radio Timişoara.

 

Dată fiind această situaţie, Comitetului pentru Situații de Urgență s-a întâlnit într-o ședință la Prefectura Timiş, în urma căreia s-a luat decizia ca fiecare Primărie afectată de această situaţie să se ocupe de rezolvarea problemei, cu bani din bugetul propriu.

Este vorba în special de zona 2, Sânnicolau Mare-Jimbolia unde, de câteva luni de zile, firma Brai Cata nu și-a onorat contractul și nu a ridicat deșeurile. În toate cele 16 localități afectate s-au întrunit comitetele locale pentru situații de urgență și au decretat stare de urgență. În consecință, în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a luat act de această decizie și s-a dat mână liberă primarilor să gestioneze situațiile, fie să contracteze o firmă care să ridice deșeurile fie să se descurce cu mijloace proprii până ADID va face licitație pentru a desemna un nou operator”, spune Daniela Fetescu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Timiş.

Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Valentin Tudorică, a anunțat că Autoritatea Națională pentru Reglementare de Servicii Comunitare de Utilități Publice a ridicat licența de operarea a firmai Brai Cata pentru zona Sânnicolau Mare-Jimbolia și a suspendat-o pentru zonele 3 și 4, care se confruntă și ele cu probleme privind colectarea deșeurilor menajere.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Redacţia Timpolis, timpolis@online.ro