Deţinuţii cu petiţia „în sânge” consumă timpul şi banii instituţiilor publice

Cum accesul la justiţie şi dreptul de petiţionare nu poate fi restrâns nici în cazul persoanelor aflate în detenţie, destul de multe instituţii ale statului consumă resurse materiale şi de timp importante cu petiţiile, solicitările sau plângerile unor deţinuţi. Care nu caută decât să-şi umple timpul într-un mod mai plăcut şi interesant. Aceste petiţii care, în peste 90% din cazuri, sunt clasate ca fiind nejustificate ocupă însă o marjă destul de mare timpul pe care instituţiile petiţionate l-ar putea dedica cetăţenilor care chiar au nevoie de ele.

Aproape 200 de petiţii pe an la o singură instanţă

penitenciarCum pentru cei aflaţi după gratii orice ieşire din penitenciar este binevenită, unii deţinuţi din Penitenciarul Timişoara îşi umplu timpul cu tot felul de sesizări şi plângeri care aglomerează instanţele timişene.

Unii s-au specializat în redactarea de plângeri civile sau penale, şi le fac „servicii” de acest gen şi altor colegi amatori de plimbări. Din acest punct de vedere datele vorbesc de la sine – anul trecut, la Tribunalul Timiş au fost înregistrate aproape 200 de plângeri şi petiţii ale deţinuţilor.

Majoritatea sunt trimise de deţinuţi de la Penitenciarul Timişoara, dar Tribunalul Timiş primeşte anual peste 40 de plângeri sau petiţii şi de la deţinuţi din Penitenciarele Drobeta Turnu Severin, Bacău, Baia Mare şi Arad. Unii petiţionari speră ca, în acest fel să facă o călătorie interjudeţeană, pentru a fi prezentaţi instanţelor din Timiş.
Şi la Curtea de Apel Timişoara se înregistrează anual peste 60 de plângeri şi petiţii ale deţinuţilor. Unii şi-au asumat fără probleme statutul de reclamagii, trimiţând simultan câte cinci sau şase pe-tiţii, cărora instanţele trebuie să le dea curs în termen de 15 zile. Deţinuţii sunt, de altfel, men-ţionaţi în bilanţul Curţii de Apel Timişoara şi ca un factor de tergiversare a unor procese, menţio-nându-se prelungirea termenelor din diverse dosare din cauza „netransferării inculpaţilor aflaţi în stare de detenţie la penitenciarele aflate în afara razei de competenţă a Curţii de Apel Timişoara, care sunt judecaţi şi de alte instanţe”.

Instanţele nu pot face nimic pentru a scădea numărul acestor petiţii şi plângeri fără obiect pentru că liberul acces la justiţie, ca drept cetăţenesc fundamental, este consacrat prin Constituţia României, prin Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi prin Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

Avocatul Poporului, o altă ţintă a petiţiilor

Nu doar instanţele, ci şi Avocatul Poporului trebuie să gestioneze, an de an, plângerile şi petiţiile formulate de către deţinuţi.
Anul trecut, de exemplu,  Avocatul Poporului a fost sesizat de un grup de deţinuţi din Pe-nitenciarul Timişoara care, se consemnează în raportul instituţiei, şi-au exprimat nemulţumirea cu privire la condiţiile de detenţie, modul în care sunt transportaţi deţinuţii la instanţele judecătoreşti, comportamentul personalului de supraveghere faţă de deţinuţi şi nerespectarea dreptului deţinu-ţilor la vizite. În acest sens, Avocatul Poporului dă exemple concrete. Astfel, „deţinutul Cosmin (nume fictiv) a reclamat că anul trecut deţinuţii au fost transportaţi la instanţă înghesuiţi (câte 20 – 25 de deţinuţi), cu un autovehicul fără căldură, fără lumină şi geamuri, iar la ieşirea din instanţă deţinuţii au fost ţinuţi în zăpadă aproximativ 20 – 30 de minute, iar deţinutul care a făcut recla-maţia a fost agresat fizic de către un cadru din personalul escortei”.

La solicitarea Avocatului Poporului, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a verificat cazul, anunţând că aspectele semnalate nu s-au confirmat, „cu excepţia faptului că petentul a fost transportat separat de celelalte persoane private de libertate, măsura fiind determinată de atitudinea pe care acesta a manifestat-o cu ocazia îmbarcării”.

Un alt deţinut din Penitenciarul Timişoara, consemnat în raportul Avocatului Poporului cu numele fictiv Silviu, a reclamat, printre altele, că a fost exclus de la participarea la un curs de formare profesională, deoarece avea o specializare că, deşi i s-au recomandat ochelari de vedere, nu beneficia de ei „pentru că nu avea bani personali în cont” şi că mâncarea nu era corespunzătoare cantitativ şi calitativ. În urma anchetei s-a ajuns la concluzia că deţinutul a participat la 13 programe şi activităţi şi că „a fost la un consult oftalmologic la Spitalul Militar Timişoara, fiind diagnosticat cu hipermetropie-pezbiopie, dar că, potrivit legii, contravaloarea achitării ochelarilor de vedere se suportă de solicitant”. În ceea ce priveşte plângerea legată de mâncarea „necorespunzătoare cantitativ şi calitativ” s-a stabilit că „datorită afecţiunilor cronice cardio-vasculare (hipertensiune arterială) bolnavul era repartizat la regimul alimentar hiposodat pentru persoane bolnave şi primea tratament lunar, conform indicaţiilor medicilor specialişti”.

Un alt deţinut de la Penitenciarul Timişoara a reclamat, în urmă cu câteva luni, Avocatului Poporului că a fost agresat fizic şi verbal de către agenţii de penitenciare şi, în urma agresiunii, a fost prezentat la cabinetul medical, unde i-a fost refuzată întocmirea unui certificat medico-legal. Ancheta a scos la iveală că „în urma unui control inopinat, deţinutul a fost surprins de către un agent de penitenciar, în grupul sanitar al camerei, în timp ce comunica cu exteriorul, cu ajutorul unui telefon mobil. Deţinutul a refuzat să se supună dispoziţiei agentului de a preda telefonul şi a aruncat obiectul interzis în toaletă, trăgând apa. Devenind recalcitrant, s-a recurs la folosirea forţei fizice şi imobilizarea cu cătuşe”.

Acestea sunt doar câteva din mostrele de plângeri ale deţinuţilor timişoreni care au făcut obiectul unor anchete ale Avocatului Poporului. „În fiecare an avem petiţii şi sesizări, şi nu doar de la Penitenciarul Timişoara. Până acum, în marea majoritate a cazurilor, aspectele sesizate nu s-au confirmat. Au mai existat însă şi cazuri legate de custodia unor copii, în care, de exemplu, în urma divorţului, soţia refuzase timp de doi ani să aducă la penitenciar copilul, pentru a-şi vizita tatăl. Am avut un astfel de caz la Arad, pe care l-am soluţionat în mod favorabil pentru petent”, declară Roxana Marcu, expert coordonator al Echipei Biroului Teritorial Timişoara al Avocatului Poporului.

I.M.L. şi speranţele de suspendare a executării unor pedepse

Spital penitenciarInstitutul de Medicină Legală este o altă instituţie spre care îşi îndreaptă cu precădere solicitările deţinuţii petiţionari. Şi aceasta pentru că un deţinut poate scăpa, o perioadă, de detenţie dacă, în baza unui raport întocmit de Comisia de Expertiză Legală, instanţa de judecată decide că suferă de afecţiuni ce nu pot fi tratate în spitalele din sistemul penitenciar, ci doar în unităţile sanitare publice. O altă condiţie a punerii în aplicare a întreruperii executării pedepsei este ca din întregul dosar al solicitantului să nu rezulte existenţa unui pericol pentru ordinea publică, în cazul în care acesta este pus în libertate. Au existat, însă, la nivel naţional, şi situaţii în care unii deţinuţi şi-au recăpătat libertatea, măcar pentru o perioadă, după ce au solicitat întreruperea executării pedepsei pentru boli, cum ar fi atrofierea testiculelor sau deviaţia de sept, afecţiuni care ar fi putut fi tratate în spitalele din sistemul penitenciar.

Statisticile, în cazul lor, nu sunt încurajatoare, Potrivit datelor I.M.L., din peste 30 de rapoarte de expertiză medico-legală efectuate pe an în cazul unor deţinuţi din Penitenciarul Timişoara care au solicitat întreruperea pedepsei, maximum două sunt aprobate. În cazul Penitenciarului Timişoara au fost probleme ulterioare, persoanele private de libertate întorcându-se în detenţie, la expirarea termenului de întrerupere, pentru a-şi continua ispăşirea pedepsei.  

Motivele pentru care solicită întreruperea pe motive medicale sunt foarte diverse. Unele se justifică din punct de vedere al diagnosticului, dar în foarte multe cazuri afecţiunile pe care le reclamă nu se susţin. În general, deţinuţii care vor să obţină o întrerupere a pedepsei din motive medicale invocă boli cardiace, gastrice, dar şi… entorse. Întreruperile pe caz de boală sunt reduse, pentru că pentru multe persoane private de libertate condiţiile de tratament sunt mai bune în spitalele din sistemul penitenciar decât în libertate. Unii dintre deţinuţi nu au fost, de exemplu, asiguraţi medical niciodată şi şi-au neglijat sănătatea.

Potrivit Codului de Procedură Penală, pentru soluţionarea unei cereri de amânare sau de întrerupere a executării pedepsei se solicită, pe baza unei expertize medico-legale, să se stabilească dacă solicitantul suferă de o boală care îl pune în imposibilitatea de a executa pedeapsa.

Instanţa dispune expertizarea deţinutului de către Laboratorul de Medicină Legală, unde o comisie formată dintr-un medic legist, un medic specialist şi un medic din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor stabileşte, în urma expertizării, dacă deţinutul respectiv poate fi tratat în spitalele din sistemul penitenciar sau doar în unităţile sanitare ale Ministerului Sănătăţii.

Comisia de expertiză întocmeşte un raport medico-legal şi îl înaintează instanţei judecătoreşti care, în funcţie de rezultatele din raport, aprobă sau respinge solicitarea deţinutului.

Aceste solicitări, dintre care mai mult de 90% sunt nejustificate, duc şi în cazul I.M.L. Timişoara la cheltuieli inutile şi consumă timpul medicilor legişti care, oricum, sunt puţini, raportaţi la zona de acoperire.

Print Friendly, PDF & Email