Despre emigrarea interioară a lui Ştefan Bertalan, la Palatul Baroc din Timişoara

stefan-bertalanMuzeul de Artă Timișoara organizează joi, 25 februarie, de la ora 18, lansarea cărţii „Ștefan Bertalan: Emigrarea interioară”, de Erwin Kessler.

 

Organizatorii evenimentului anunţă că volumul a fost publicat în 2015, la un an după moartea maestrului Ştefan Bertalan, și se concentrează pe una dintre perioadele de exasperare existențială acută ale artistului, aceea petrecută la Sibiu, între plecarea sa din Timișoara, în 1982, și emigrarea în Germania, în 1985.

Alături de textul critic semnat de Erwin Kessler, volumul, apărut la Editura Vellant, cuprinde două interviuri pe care autorul le-a luat fiilor artistului, Sebastian și Lou Bertalan, precum și o mărturie a celui mai apropiat prieten și colecționar al operei lui Bertalan, Sorin Costina. Cartea este ilustrată de desenele lui Bertalan, realizate în perioada amintită.

Lansarea de carte – care va avea loc în Sala Baroc a Palatului Baroc, din Piața Unirii nr. 1 – face parte din seria de manisfestări dedicate expoziției Ștefan Bertalan – Timișoara și avangarda artelor europene, aflată pe simezele Muzeului de Artă Timișoara în perioada 28 ianuarie – 10 martie.

Ștefan Bertalan (1930 – 2014) este unul dintre artiștii plastici români cei mai originali ai secolului XX. Acesta a fondat grupurile experimentale „111” (împreună cu Roman Cotoşman și Constantin Flondor)  și „Sigma” (împreună cu Doru Tulcan, Constantin Flondor, Lucian Codreanu, Ion Gaita și Elisei Rusu), grupuri influențate de constructivism și cinetism. A încurajat enorm cooperarea interdisciplinară între artiști, arhitecți, ingineri, medici, scriitori. Referințele sale permanente au fost Natura, relația Natură-Număr, devenirea formelor, antropologia.

În1969, Ștefan Bertalan a participat la Bienala de artă contructivistă „Elemente+Prinzipien”, de la Nürnberg, și la Expoziția Internațională de Artă Constructivistă, de la Sonja Henje Gallery din Oslo, unde a fost considerat o adevărată revelație.

În 2013, preşedintele Bienalei de la Veneția, Paolo Baratta, a selectat și expus mai multe dintre lucrările artistului român provenind din Galeria Johnen, de la Berlin, precum şi Demonul lui Maxwell, provenind din colecțiile Muzeului de Artă Timişoara.

 

Citeşte şi:

Expoziţie Ştefan Bertalan, la Muzeul de Artă din Timişoara

Print Friendly, PDF & Email