Dermatina, o marcă de referinţă a industriei timişorene pierdută definitiv de Stat

„Produsele fabricii ar fi avut căutare şi acum pe piaţă”, spun sindicaliştii timişeni

dermatinaZilele trecute s-a anunţat că, prin vânzarea terenului fostei fabrici Dermatina, din Timişoara, s-a realizat una dintre cele mai mari tranzacţii imobiliare ale anului. Acesta este epilogul poveştii uneia dintre fostele mărci industriale extrem de cunoscute ale Timişoarei. Surse din mediul sindical susţin că fabrica nu ar fi trebuit privatizată, produsele acesteia având căutare şi astăzi pe piaţă.

 

O tranzacţie fabuloasă

Compania de consultanţă imobiliară CBRE a dat publicităţii zilele trecute un studiu în care se arată că în prima jumătate a acestui an “Timişoara a fost zona fierbinte din punct de vedere al tranzacţiilor cu terenuri, cu 47% din suprafaţa tranzacţionată în primele şase luni din 2014”. Ca tranzacţie de top este indicată cumpărarea terenului fostei fabrici timişorene Dermatina, de pe Calea Şagului, din Timişoara, unde urmează să fie realizată o galerie comercială şi un magazin de bricolaj. La 20 de hectare de teren se estimează că valoarea tranzacţiei ar fi depăşit 100 de milioane de euro. Acesta este practic punctul final în povestea uneia dintre cele mai cunoscute mărci ale industriei timişorene antedecembriste – Dermatina.

“Dacă mă întrebaţi pe mine, terenul a fost de la bun început marea miză în privatizarea Dermatina. În zonă exista un punct de producţie industrială închegat, cu Dermatina, care producea piele sintetică, echipamente de protecţie şi aşa mai departe, şi Pretim, o întreprindere producătoare de încălţăminte. Din punctul meu de vedere, înstrăinarea fabricii de către Stat a fost o greşeală. Eu nu cred că produsele Dermatina nu şi-ar fi găsit locul pe piaţă. Se fabricau mănuşi de protecţie, echipamente de care e nevoie în diverse domenii, şi după 1990 s-a venit cu varianta înfiinţării aici a singurei fabrici de prezervative din România. Ar fi fost unicul producător de acest gen din ţară”, spune Ştefan Gogoşanu, liderul timişean al Federaţiei Sindicale Cartel Alfa.

Acesta susţine că terenul a fost urmărit ca activul cel mai valoros al fostei fabrici, fiind amplasat într-o poziţie strategică, la intrarea în Timişoara, şi având acces direct la transport auto şi feroviar. “Ca în cazul multor alte societăţi, cred că nu s-a dorit, nici măcar din partea unor autorităţi ale Statului român, ca această întreprindere să supravieţuiască. Fabrica era retehnologizastă, putea produce bine şi eficient, putea face profit. Din câte ştiu, unele persoane din fosta fabrică au reuşit în mod individual să pună mâna pe unele utilaje foarte valoroase ale fabricii şi şi-au deschis afaceri proprii, care merg foarte bine. E cel mai bun indiciu că Dermatina, ca un tot unitar, şi ca marcă industrială timişoreană, ar fi rezistat şi ar fi reuşit să facă profit”, mai spune Ştefan Gogoşanu.

Un reper al industriei Timişului

Dermatina se numără, alături de Kandia, Guban şi Fructus, pentru reperele industriei timişorene antedecembriste, fiind, zeci de ani, mărci foarte cunoscute şi apreciate. Fabrica producea radiere pentru şcolari, mase plastice – feţe de masă şi prelate, mănuşi electroizolante, petroliere şi chirurgicale, biberoane, furtune şi covoraşe pentru spitale, etichete şi autocolante.

Nu sunt produse de care piaţa să nu mai aibă nevoie. Dermatina a fost înfiinţată în anul 1934, având ca obiect de activitate fabricarea de materiale de şlefuit pe suport. În anul 1954, întreprinderea a adaptat utilajele pentru fabricarea pielii artificiale. De-a lungul anilor, gama s-a diversificat, producându-se înlocuitori de piele pentru marochinărie şi tapiţerie. Fabrica Dermatina a dispărut de pe harta obiectivelor economice, oficial, în anul 2007.

Prezervativele, o posibilitate de relansare a fabricii timişorene

Puţini ştiu că, pentru o scurtă perioadă, în anii 1987 şi 1988, societatea Dermatina a reuşit să fie singurul producător de prezervative din ţară. Ulterior, la sfârşitul anilor '90, la Dermatina a fost iniţiat un proiect de fabricare a prezervativelor. Era însă nevoie de o investiţie importantă, pentru care conducerea a solicitat ajutorul Statului român. Chiar şi conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, a fost încântat de ideea cu care Dermatina ar fi putut redeveni unica fabrică de prezervative din România.  

Însă proiectul s-a izbit de refuzul conducerii Ministerului Sănătăţii din acea perioadă. În ciuda deschiderii manifestate de conducerea Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică, Ministerul Sănătăţii a rămas pe poziţii. Pentru achiziţionarea aparaturii necesare fabricării prezervativelor, investiţia necesară ar fi fost de circa 1,2 milioane de euro.

Ulterior, în 2002 şi 2003, Dermatina a importat aceste tip de produse contraceptive şi de protecţie din Malaezia. La Timişoara erau însă testate electrostatic, lubrifiate, odorizate şi ambalate. În prezent, utilajele folosite pentru acest contract sunt tăiate şi vândute la fier vechi.  

Dacă s-ar fi concretizat, producţia de prezervative de la Dermatina ar fi creat cel puţin 100 de noi locuri de muncă şi cu siguranţă ar fi contribuit la scăderea incidenţei bolilor cu transmitere sexuală. Conform unor estimări ale foştilor reprezentanţi ai fabricii, prezervativele româneşti ar fi fost de cinci ori mai ieftine decât cele de import, iar investiţia ar fi fost amortizată în cinci ani. O companie similară din Bulgaria, care a început demersurile pentru crearea unei linii de producţie a prezervativelor în aceeaşi perioadă ca Dermatina funcţionează şi acum destul de bine, fiind pe profit.

O poveste similară în cazul Plafar

plafar timisoaraPovestea fabricii Dermatina seamănă izbitor cu cea a unui alt reper al industriei timişorene – fabrica Plafar. La Plafar Timişoara activitatea a fost sistată definitiv pe 1 noiembrie 2009, iar fabrica a fost închisă, ca rezultat direct al stării de insolvenţă existente atunci pe plan naţional. În 2011, cu mare discreţie, Cristian Borcea, finanţatorul de atunci al Dinamo, în prezent aflat în penitenciar, a devenit proprietarul cu acte în regulă al Fabricii de prelucrare a plantelor medicinale Plafar Timişoara. Apoi, îb 2011, terenul din zonă a fost revândut, depunându-se la Primăria Timişoara planul urbanistic zonal care viza construirea acolo a unui supermarket, cu parcările aferente. Lucru care s-a şi întâmplat, un binecunoscut lanţ de retail german deschizându-şi acolo al patrulea magazin din Timişoara.

Închiderea fabricii timişorene este inexplicabilă, în condiţiile în care, spun sindicatele de profil, chiar în momentul declarării insolvenţei, era printre structurile profitabile ale Plafar. La nivel naţional, deşi a reuşit să scape de insolvenţa impusă de Stat, acelaşi Stat care i-a vândut şi marca, Plafar a primit o nouă lovitură, de data aceasta din partea actualului Guvern. Zilele trecute, Executivul a anunţat pregătirea unui act normativ prin care Plafar, care mai deţine un singur punct de lucru, la Cluj-Napoca, nu va mai fi considerată societate naţională şi îşi va restrânge obiectul principal de activitate la prelucrarea ceaiului şi a cafelei, restrângere de activitate deja introdusă în statutul societăţii.

În proiectul de ordonanţă se arată că celelalte sucursale ale Plafar, inclusiv cea de la Timişoara, au fost desfiinţate, întrucât activele care le deserveau au fost vândute în timpul procedurii de insolvenţă, reuşindu-se astfel plata integrală a tuturor datoriilor societăţii. Actul normativ nu precizează însă că fabrica de la Timişoara, a cărei închidere a fost forţată, în 2009, de Ministerul Economiei, era pe profit inclusiv în momentul în care s-a luat decizia desfiinţării. “Până în prezent, strategia de funcţionare şi dezvoltare a Societăţii Naţionale Plafar nu a fost corelată cu vreo strategie de dezvoltare a culturilor de plante medicinale şi aromatice, iar ca urmare a ieşirii din procedura insolvenţei societatea nu a mai fost în măsură să desfăşoare activităţi potrivit obiectului principal de activitate stabilit”, se arăta în actul normativ care dădea această ultimă lovitură companiei de stat Plafar.

Guvernul spera ca, în urma acestei operaţiuni, să reuşească să privatizeze societatea, ale cărei acţiuni sunt deţinute de Ministerul Economiei (51%) şi Fondul Proprietatea (49%). Este extrem de greu de înţeles decizia Guvernului de a renunţa, prin privatizare, la o companie cu zeci de ani de experienţă în domeniul prelucrării plantelor medicinale şi la o marcă cunoscută şi apreciată în toată România, în contextul în care curentul “bio” este tot mai apreciat şi mai profitabil şi putea aduce statului, prin Plafar, milioane de euro. Ordonanţa publicată de Guvern arată că Statul renunţă la orice intenţie de a mai răscumpăra brandul Plafar – care, alături de Gerovital, este unul dintre cele mai valoroase mărci româneşti.   

În iunie 2007, Statul a cedat brandul Plafar către o reţea privată de farmacii, cu acţionariat străin, pentru un milion de euro, prin contract de cesiune, Societatea Naţională Plafar rămânând astfel fără dreptul de comercializare a produselor proprii cu utilizarea acestei mărci. Cumpărătorii şi-au deschis imediat magazine Plafar şi s-au lansat într-un proces de revitalizare şi monetizare a mărcii cumpărate. Or, se ştie că românii, mai ales pe un sector al produselor naturale, preferă mărcile româneşti tradiţionale, în care au încredere.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, bogdan.piticariu@timpolis.ro