Deputatul PMP Cornel Sămărtinean către ministrul Transporturilor: „Trecerile la nivel cu calea ferată constituie un pericol constant. Ce măsuri concrete luaţi?”

Cornel Sămărtinean, deputat PMP de Timiş, i-a atras atenţia ministrului Transporturilor asupra situaţiei dezastruoase a trecerilor la nivel cu calea ferată, care generează foarte multe accidente rutiere, şi l-a întrebat care sunt măsurile concrete pe care ministerul le va lua pentru modernizarea sau reabilitarea acestor treceri.

 

„Conform evidenţelor Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, în ultimii ani, în România au avut loc numeroase accidente la trecerile la nivel cu calea ferată, accidente petrecute în zona acestor puncte negre de trafic. În prezent, trecerile la nivel cu calea ferată constituie un pericol constant atât pentru participanţii la traficul rutier, cât şi pentru siguranţa traficului feroviar, pericol cauzat de starea de degradare, proasta poziţionare, lipsa de vizibilitate şi lipsa de funcţionalitate în parametri normali”, îi transmitea ministrului Transporturilor, din plenul Parlamentului, deputatul PMP Cornel Sămărtinean.

Acesta atrăgea atenţia, în aceeaşi interpelare parlamentară, că România se află într-un tragic top în ceea ce ce priveşte numărul de victime ale accidentelor rutiere, cu un număr dublu faţă de media UE: „Este revoltător modul în care Ministerul Transporturilor gestionează această situaţie referitoare la siguranţa cetăţenilor. Peste 1.900 de persoane şi-au pierdut viaţa, în 2016, pe drumurile din România, în accidente rutiere, 8.300 au fost rănite grav şi alte peste 8000 de persoane au fost rănite în accidente uşoare.”

În anii 2013-2015, mai spune Cornel Sămărtinean, au avut loc 361 de accidente la trecerile de nivel cu cale ferată, în urma cărora 278 de oameni şi-au pierdut viaţa. În aceeaşi perioadă, 396 de maşini au fost lovite de tren.

Deputatul PMP i-a solicitat ministrului Transporturilor, Felix Stroe, să comunice care sunt măsurile concrete pe care ministerul le va lua în pentru modernizarea şi reabilitarea trecerilor la nivel cu calea ferată.

Ministerul Transporturilor transmite că, în primele şase luni ale lui 2017, CFR SA a alocat din surse proprii peste 295 de milioane de lei, pentru 284 de proiecte care vizează atât reparaţii capitale, cât şi lucrări de întreţinere şi reparaţii curente, în toate cele opt Regionale CFR.

Modernizarea trecerilor la nivel reprezintă un program prioritar pentru companie şi a fost deja inclus în capitolul Reparaţii capitale, cu o alocaţie financiară aferentă anului 2017 de 19.362.188 de lei”, transmit oficialii din Transporturi. Sumă care a fost distribuită în felul următor:

  1. Regionala Bucureşti (cu şapte treceri al nivel cu calea ferată) – 2.100.000 milioane de lei
  2. Regionala Craiova (cu nouă treceri al nivel cu calea ferată)  – 3.062.000 lei
  3. Regionala Timişoara (cu şapte treceri al nivel cu calea ferată) – 700.000 de lei
  4. Regionala Cluj (cu 15 treceri al nivel cu calea ferată) – 1.278.000 de lei
  5. Regionala Braşov (cu 15 treceri al nivel cu calea ferată)  – 5.375.000 de lei
  6. Regionala Iaşi (cu opt treceri al nivel cu calea ferată)  – 1.550.000 de lei
  7. Regionala Galaţi (cu şapte treceri al nivel cu calea ferată) – 3.297.000 de lei
  8. Regionala Constanţa (cu patru treceri al nivel cu calea ferată)  – 2.000.000 de lei.

În plus faţă de aceste proiecte de lucrări, Ministerul Transporturilor anunţă că are în execuţie lucrări de modernizare sau construcţii noi pentru încă 63 de treceri la nivel cu calea ferată, iar pentru alte 20 se fac lucrări de modernizare.

Articol scris de

jurnalist Timpolis, mircea.pavelescu@timpolis.ro