Un deputat PSD de Timiş atrage atenţia că mulţi dintre cei care solicită azil preferă să stea în afara centrelor Inspectoratului General pentru Imigrări, pentru că analizarea şi rezolvarea unei solicitări de azil sunt proceduri anevoioase.
Existenţa la Timişoara a unei tabere ilegale de solicitanţi de azil, situaţie reflectată în ultimele zile în presă, a scos la iveală o stare de fapt îngrijorătoare, spune deputatul PSD Bianca Gavriliţă. Şi anume, că cei care solicită azil şi care în majoritatea lor provin din ţări precum Siria, Irak sau Afganistan preferă să stea în afara centrelor Inspectoratului General pentru Imigrări şi se expun unor riscuri majore.
În plus, atrage atenţia deputatul social-democrat, „aceste tabere improvizate, pe lângă faptul că reprezintă un focar de infecţie, pot crea un climat de nesiguranţă pentru cei care locuiesc în zonele învecinate”.
Bianca Gavriliţă mai spune că, potrivit statisticilor, în primele şase luni ale acestui an, au fost identificate aproximativ 2.000 de persoane care au depus cereri de acordare a unei forme de protecţie. Or, legislaţia prevede ca pe timpul în care se judecă cererea de azil, solicitantul să beneficieze de dreptul la liberă circulaţie atunci când este cazat într-un centru deschis cum sunt cele, de exemplu, din Timişoara, Bucureşti sau Giurgiu.
„Din păcate, procedura de azil poate dura în România chiar şi un an, iar cea mai mare parte a timpului se pierde în instanţele de judecată, şi asta pentru că nu există un complet de magistraţi specializaţi şi dedicaţi doar judecării acestor solicitări. Legislaţia actuală permite atacarea în contencios a soluţiei nefavorabile a Inspectoratului General pentru Imigrări la Judecătorie, iar mai apoi, în recurs la Tribunal, ajungându-se astfel la prelungirea termenului în care solicitanţii de azil pot rămâne pe teritoriul României”, declară deputatul PSD.
Care mai spune că încărcătura magistraţilor din cadrul secţiilor de Contencios Administrativ, în sarcina cărora cade judecarea acestor dosare, este foarte mare, iar termenele sedinţelor de judecată se stabilesc la intervale de săptamăni, chiar luni de zile.
Bianca Gavriliţă mai spune că stabilirea unor complete de magistraţi dedicaţi exclusiv soluţionării cererilor de azil ar putea conduce la reducerea termenelor şi stabilirea cu celeritate – dacă solicitantul de azil capătă sau nu statutul de refugiat ori, după caz – a protecţiei subsidiare sau este expulzat din România.
„România are nevoie de asemenea complete de judecată specializate şi dedicate exclusiv judecării dosarelor de azil, iar acestea să fie înfiinţate atât la nivelul Judecătoriilor, cât şi a Tribunalelor de pe raza Curţilor de Apel din judeţele de frontieră sau cu risc de expunere la fenomenul migraţiei ilegale”, conchide deputatul PSD de Timiş Bianca Gavriliţă.
Poliţiştii locali din Timişoara au depistat luni, 31 iulie, un grup de cinci migranţi din Iran şi Irak care se adăposteau sub Podul Mihai Viteazul.
În aceeaşi zi, poliţişti şi jandarmi timişoreani au descins în tabăra ilegală de refugiaţi de la marginea Timişoarei, de pe Calea Aradului. Acolo au găsit 42 de refugiaţi, în corturi. Cu toţii sunt solicitanţi de azil în România.
Ultimele comentarii