Deputat PNL Marilen Pirtea: „PSD-ALDE respinge în comisii toate amendamentele pentru dezvoltarea Timișoarei și Timișului”

Timişoara nu va primi, nici în 2018, bani de la Guvern pentru realizarea Centurii de Sud, nici pentru reabilitarea Gării de Nord.

 

Dezbaterile de săptămâna trecută au fost strict formale în Comisiile reunite de Buget-Finanțe ale Parlamentului, PSD-ALDE respingând 4.000 de amendamente depuse de opoziție la proiectul Bugetului de stat pentru 2018, anunţă deputatul PNL de Timiş Marilen Pirtea, secretar al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților.

Acesta mai spune că din cele peste 4.000 de amendamente depuse, doar 57 au fost admise pentru dezbatere în plenul reunit din această săptămână: „Majoritatea PSD-ALDE a transformat lucrările din comisii într-o demonstrație de formalism, anulând toate propunerile Opoziției.”

Potrivit deputatului liberal, au fost respinse 1.729 de amendamente aduse pe lista de prevederi bugetare ale Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Programul Național de Dezvoltare Locală – Etapa a II-a, dar și 1.445 de amendamente de pe lista Ministerului Sănătății, 471 de amendamente de pe lista Ministerului Turismului și 53 amendamente de pe lista Ministerului Educației Naționale.

Marilen Pirtea anunţă că parlamentarii din PNL Timiș au depus pentru bugetul Ministerului Transporturilor două amendamente esențiale pentru Timișoara și județ, ambele respinse de majoritatea PSD-ALDE. Au fost respinse atât alocarea a 193.000.000 de lei pentru Centurii de Sud a Timişoarei, cât și alocarea a 161.000.000 de lei pentru reabilitarea Gării de Nord a Timişoarei. La fel, au fost respinse și celelalte amendamente depuse pentru alte obiective ale județului, la bugetele ministerelor Sănătății și Dezvoltării.

Ca observație de fond privind proiectul de buget care va intra în această săptămână în dezbaterile din plenul Parlamentului, comparând bugetul de stat propus acum cu cel propus în ianuarie 2017 (aflat pe site-ul Guvernului), se observă o nefirească reducere de 1.2 miliarde lei, în condiţiile unor majorări consistente prevăzute pentru 2018 la unele capitole de cheltuieli salariale, demonstrație clară a amatorismului PSD-ALDE”, acuză Marilen Pirtea.

Acesta reaminteşte că, în 5 decembrie, Consiliul UE a adoptat o decizie prin care se constată că România nu a adoptat măsuri concrete pentru corectarea devierii bugetare semnificative. „A fost emisă o nouă recomandare, revizuindu-se recomandarea adresată deja României în cadrul procedurii privind devierea semnificativă, în care se afirmă că «România este responsabilă de o deviere semnificativă de la soluţia de ajustare stabilită pentru atingerea obiectivelor bugetare de termen mediu»”, declară Marilen Pirtea.

Deputalul liberal spune că e important de știut, mai ales în săptămâna dezbaterii finale asupra Bugetului 2018, cum abordează Guvernul solicitarea Consiliului UE, care cere măsuri asiguratorii față de creșterea cheltuielilor publice primare până la cel mult 3,3% în 2018, reprezentând o ajustare structurală anuală de cel puţin 0,8% din PIB, având ca termen-limită data de 15 aprilie 2018, până la care va trebui să raporteze ce măsuri s-au luat ca reacție la recomandarea revizuită.

„Actualul buget ne arată că Guvernul va ignora solicitarea Consiliului UE, fiind de estimat  efecte catastrofale pentru angajamentele luate în fata partenerilor europeni”, avertizează Marilen Pirtea.

Acesta menţionează că în bugetul pentru 2018 cheltuielile salariale și de asistență socială ale Statului depășesc pragul de 20% din PIB („adică aceeași valoare din 2009 și 2010, când au avut loc tăieri masive de salarii”). Marilen Pirtea subliniază faptul că România are în prezent cea mai mică pondere în PIB din UE a veniturilor din impozite și taxe (de 25% din PIB).

„În plus, Guvernul României intenționează să dezvolte România cu un infim 5% din PIB. Este evident că Guvernul va plăti din nou salarii și pensii, lăsând dezvoltarea României pentru următorul ciclu de guvernare”, conchide deputatul PNL Marilen Pirtea.

Print Friendly, PDF & Email