Deputat PNL Marilen Pirtea: „Șoferii Uber nu sunt de blamat. Dreptul la muncă este asigurat în mod egal tuturor”

Referindu-se la conflictul dintre taximetriști și cei care lucrează prin Uber, conflict ce a cunoscut o nouă etapă, zilele acestea, sub forma unui protest al taximetriștilor din Timișoara, deputatul liberal Marilen Pirtea atrage atenția că avem datoria să respectăm dreptul la muncă și tratamentul fiscal egal al tututor celor care muncesc în activități de taximetrie și transport persoane de tip rideshare, chiar dacă apar diferențe de tarife ale serviciilor de piața prestate de aceștia, provenite din competitivitatea și tipul de business.

 

Deputatul liberal Marilen Pirtea, vicepreședinte al Camerei Deputaților, a adresat în Parlament o interpelare către Ministerul Finanțelor Publice, referitoare la această temă. În răspunsul trimis, ministerul transmite că veniturile obținute de persoanele fizice care realizează transport privat prin aplicația Uber beneficiază de același tratament fiscal aplicabil veniturilor obținute de angajații altor societăți de taximetrie.

Marilen Pirtea mai spune că libera concurență și competitivitatea sunt principii care reglează uniform piața europeană a serviciilor de transport în sistem de taximetrie și transport persoane rideshare, iar specificul de operare comercială al celor două tipuri de societăți fac posibile diferențe de costuri, reflectate în tarifele finale aplicate. Cu toate acestea, toate societățile plătesc impozit pe profit, reglementat de Codul fiscal, iar toți angajații acestor societăți, indiferent că sunt de taximetrie sau de ridesharing, plătesc impozite similare, reglementate de Codul muncii, adaugă deputatul liberal.

Marilen Pirtea atrage atenția că nu este indicat să-i dezavantajăm și să-i blamăm pe cei care prestează servicii de transport în regim ridesharing, acuzându-i de dumping, din cauză că tarifele lor sunt uneori mai mici decât tarifele celor care prestează servicii de taximetrie prin companii locale. „Pentru aceste diferențe de tarife nu sunt responsabili angajații, ei plătesc același impozit pe veniturile din muncă, precum angajații societăților de taximetrie. Pentru diferența de tarife, provenită dintr-o structură a costurilor diferită în societățile clasice de taximetrie față de societățile de transport rideshare, nu pot să fie acuzați cei care își exercită dreptul la muncă. E important să reafirmăm că dreptul la muncă este asigurat în mod egal tuturor celor care activează în acest domeniu”, subliniază deputatul liberal.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist Timpolis, mircea.pavelescu@timpolis.ro