Deputat PNL Marilen Pirtea: „PSD s-a împotrivit propunerii PNL ca Legea salarizării să nu ducă la scăderi ale veniturilor”

Social-democrații s-au împotrivit propunerii PNL ca Legea salarizării să nu conducă la scăderi ale veniturilor românilor, spune deputatul PNL Marilen Pirtea. Acesta avertizează că respectiva decizie este o cutie a Pandorei.

 

Primul semn al adevăratelor intenții ale coaliției de guvernare cu privire la Legea salarizării este respingerea de către majoritatea PSD-ALDE a amendamentului Partidului Național Liberal, promovat în comisiile de specialitate din Parlament, conform căruia niciun salariu aflat în plată să nu scadă, declară deputatul PNL de Timiş Marilen Pirtea, secretarul Comisiei pentru buget, finanțe și bănci al Camerei Deputaţilor.

Acest fapt, atrage atenţia parlamentarul liberal, deschide cutia Pandorei în ceea ce privește direcția în care poate duce Legea, întrucât „nimeni nu poate garanta că forma finală nu va conține chiar mai multe scăderi salariale decât cele despre care se discută deja”.

Acesta anunţă că PNL a susținut și votat în comisiile de specialitate parlamentare creșterea cu o clasă a salariilor din Sănătate și Învățământ, însă, la dezbateri, PSD a respins aceste amendamente. „Coaliția parlamentară nu mai răspunde rațiunii, ci votează politic orice i se servește de la vârful PSD”, acuză Marilen Pirtea.

Un alt semnal că Legea salarizării riscă să creeze dezechilibre economice, avertizează deputatul PNL, stă în faptul că specialiștii economici nu își asumă sustenabilitatea acesteia, ea fiind creată în „laboratorul” lui Liviu Dragnea: „Nu e de mirare că premierul și ministrul de Finanțe au refuzat solicitarea PNL de a da explicații în Parlament. Susțin cu tărie că politica se face la partid, iar politicile trebuie să le facă specialiștii.”

Marilen Pirtea atrage atenţia asupra faptului că nemulțumiri vin din toate direcțiile, din administrație, din Justiție, din Educație, starea de incertitudine fiind în creștere, şi că sindicatele din Învățământ fac consultări privind oportunitatea declanșării grevei. „În tot acest timp, de cealaltă parte doar se mimează dialogul, primând decizia politică față de rațiunea economică și socială”, mai spune Marilen Pirtea.

Acesta subliniază că PNL nu este împotriva unei astfel de legi, dar că nu este de acord cu modul grăbit și netransparent în care a fost creată, proiectul conținând o sumedenie de redundanțe și necorelări.

Marilen Pirtea anunţă că PNL va continua să promoveze și în dezbaterile din plenul Parlamentului amendamentele menționate mai sus, care să corecteze inechitățile din lege, dar avertizează că, „în continuare, sunt posibile surprize de orice fel din partea social-democraților”.

Print Friendly, PDF & Email