Deputat PNL Marilen Pirtea: „PSD preia controlul direct asupra salariilor profesorilor”

Deputalul liberal Marilen Pirtea atrage atenţia că social-democrații au inițiat demersurile în Parlament pentru o schimbare majoră în plata salariilor profesorilor, mutând această atribuție de la autoritățile locale către Inspectoratele Şcolare: „Este, de fapt, revenirea la vechiul sistem de dinainte de 2012, anularea unui proces important de descentralizare.”

 

Viteza cu care trece în aceste zile prin Parlament proiectul legislativ de modificare a Legii Educației Naționale, inițiat de liderul PSD, Liviu Dragnea şi prim-ministrul Mihai Tudose – acesta a fost adoptat de Camera Deputaților în trei săptămâni de la înregistrare – este cu totul surprinzătoare, spune deputalul PNL de Timiş Marilen Pirtea, secretarul Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților.

Ca o comparație, deputatul liberal spune că, ieri, au fost pe ordinea de zi proiecte chiar și din 2009, care înregistrează, așadar, ani de zile de amânare înainte de a intra în dezbaterea plenului.

De aici, două mari semne de întrebare. De ce această grabă, în fond? Și care este interesul real pentru Dragnea și Tudose în acest demers? Explicațiile oficiale ale inițiatorilor fac referire la întârzierile generate de sistemul actual. Totuși, vorbim despre un sistem care funcționează. Da, sunt sincope, dar acestea nu justifică implicarea directă a celor deja menționați și nici graba de a implementa această măsură de la 1 ianuarie 2018”, declară Marilen Pirtea.

Acesta apreciază că cea mai importantă motivație reală pentru viteza cu care este condusă această inițiativă legislativă spre adoptarea constă în intenția oamenilor din PSD de a prelua controlul direct asupra salariilor profesorilor, preluând atributul descentralizat al plăților de tip salarial de la administrațiile locale și cedându-l reprezentanților din județe ai Ministerului Educației Naționale, adică șefilor Inspectoratelor Școlare. „Cu alte cuvinte, aceste inspectorate nu doar că își vor exercita în continuare un control formal și legal asupra segmentului profesional al cadrelor didactice și nedidactice din școli și licee, dar se intenționează și trecerea la un nou nivel de control asupra resurselor umane din preuniversitar, de această dată financiar”, avertizează deputatul PNL.

Cealaltă prevedere din proiectul legislativ, amânarea și reeșalonarea plății sumelor ce sunt datorate personalului din Învățământ până după 2020, sume stabilite ca urmare a hotărârilor judecătorești, „este o decizie scandaloasă și discutabilă”, mai spune Marilen Pirtea. Prin aceasta, opinează el, se încearcă ascunderea celei mai dure lovitură date personalului din Învățământ, operată prin mutarea controlului finanțării salariilor cadrelor didactice și nedidactice de la Consiliile Locale și Primării la Inspectoratele Şcolare județene: „În acest fel, deciziile de redistribuire a sumelor pentru finanțarea salariilor și indemnizațiilor se vor afla în mâna inspectorilor școlari generali din județe, oameni loiali PSD, care sigur vor avea tentația de a utiliza politic această pârghie financiară.”

Marilen Pirtea anunţă că a soliciat Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Senat și plenului Senatului să respingă această inițiativă de modificare a Legii Educației Naționale, „nocivă pentru învățământul românesc, ale cărei consecințe se vor traduce într-o nouă repolitizare a școlilor, exercitată prin controlul plăților salariale de către inspectorii școlari generali”.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis