Deputat PNL Marilen Pirtea: „Ping-pongul ministerial cu inspectorii școlari îi va costa pe români cel puțin 250.000 de euro”

Un joc ministerial, cu puternic iz politic”, aşa numeşte deputatul PNL de Timiş Marilen Pirtea schimbarea intempestivă şi nejustificată, de către ministrul Educaţiei, a celor 13 inspectori generali şcolari. Şi estimează că acesta îi va costa pe români cel puțin 250.000 de euro.

 

Schimbarea intempestivă a 13 inspectori școlari generali de către ministrul Educației, Liviu Pop, motivată pe rațiuni de management defectuos, are mai degrabă toate coordonatele unei mișcări de poli de putere, cu motivație politică, declară deputatul PNL de Timiş Marilen Pirtea.

În contextul în care cei demiși au anunțat că vor contesta decizia în justiție, „având toate premisele de a câștiga, ne putem aștepta ca aceștia să fie repuși în funcție, obligând statul a le plăti drepturile salariale de pe întreaga perioadă a procesului. În cazul unui proces care va dura aproximativ 12 luni, luând în calcul salariul unui inspector general, vorbim de 250.000 de euro doar salariile, fără a adăuga aici cheltuielile de judecată –sume deloc neglijabile. La modul în care au fost motivate demiterile, sunt toate șansele ca peste un an să fim nevoiți a deconta din buzunarele noastre jocurile politice de la vârful Ministerului”, apreciază Marilen Pirtea.

În plus, afirmă el, dincolo de rațiunile financiare, avem de a face și cu o iresponsabilitate crasă, dat fiind că schimbarea a fost anunțată chiar în timpul sesiunii de toamnă a Bacalaureatului. „În pragul probelor scrise, inspectorii școlari generali au aflat că trebuie să elibereze funcțiile în care se aflau prin concurs, ocupate legitim. Nu este prima dată când de la centru se creează o stare de incertitudine și bulversare în sistem. Amintesc doar declarațiile alarmante din Minister cu privire la desființarea liceelor fără promovați la Bacalaureat”, declară deputatul liberal.

Toate indiciile acestei decizii a ministrului, este de părere Marilen Pirtea, duc la o schimbare care are ca scop controlul politic al școlilor: „Miza este deservirea de către cei numiți a intereselor PSD și ALDE. Deși pare greu de crezut, de multe ori, acestea ajung până la numirea unui secretar de școală.”

Deputatul PNL Marilen Pirtea îi solicită ministrului Educației să facă publice evaluările care au stat la baza demiterilor, modul în care au fost realizate, cine le-a efectuat și „să ne asigure de plecarea urgentă din funcție dacă instanța le va da dreptate inspectorilor demiși”.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis