Deputat PNL Marilen Pirtea: „Numărul redus de absolvenți de studii superioare pune în pericol competitivitatea economiei”

Conform Monitorului Educației și Formării, instrument de cunoaștere și analiză a tendințelor din spațiul educațional european, România nu atinge nicio țintă pentru 2020, probleme fiind și la numărul de absolvenți de studii superioare, atrage atenţia deputatul PNL Marilen Pirtea. Acesta subliniază că în joc se află competitivitatea economică a țării noastre.

 

„Raportul din acest an evidențiază faptul că România ocupă una dintre ultimele poziții în Europa la majoritatea indicatorilor urmăriți, neatingând încă niciuna dintre țintele pentru 2020, iar principala cauză a acestei subclasări este legată de nivelul alocărilor din PIB pentru educație, care, cu toate că sunt în creștere, încă se situează cu mult sub media UE”, declară Marilen Pirtea, deputat PNL de Timiş, vicepreședintele Camerei Deputaților şi coordonator al Comisiei pentru Educație a PNL.

Acesta mai spune că, pentru mediul universitar românesc, indicatorul de progres înregistrat de România în privința ponderii absolvenților de studii superioare din segmentul-țintă considerat relevant (intervalul de vârstă 30 – 34 de ani) este un semnal al dinamicii bune pe care o parcurgem. Cu toate acestea, adaugă el, ponderea de doar 26,3% (cei care au studii superioare în totalul populației acestui interval de vârste) este încă situată destul de departe de media europeană (39,9%).

„Pentru recuperarea acestui deficit de capital educațional este necesară voință politică demonstrată practic. Primul pas esențial pentru atingerea acestui prag de minim 40% este chiar finanțarea publică cu necesarul procent de 6% din PIB pentru educație, în condițiile în care în prezent alocarea este de doar 3,7% din PIB, unul dintre cele mai scăzute nivele din UE”, conchide Marilen Pirtea.

Principalul obiectiv al Monitorului Educației și Formării, aflat la a șaptea ediție în acest an, îl constituie formularea de răspunsuri viabile în direcția atingerii obiectivelor agendei Europa 2020, cu secvența sa specializată, Education and Training 2020.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist Timpolis, mircea.pavelescu@timpolis.ro