Noul an școlar, sub zodia neputinței, spune deputatul PNL Marilen Pirtea, Cu abandon școlar record, cu școli și grădinițe nesigure, cu imposibilitatea unor profesori de a-și plăti cursurile de formare sau perfecționare.
Activitatea din Ministerul Educației poate fi asimilată unui elev corigent, care este incapabil să progreseze și își arată la fiecare început de an școlar incapacitatea în ceea ce privește rezolvarea unor lucruri de bun simț, de normalitate, de la autorizațiile sanitare și de securitate la cele anti-incendiu, spune spune deputatul PNL de Timiş Marilen Pirtea. Atrăgând atenţia că acestora li se adaugă alte și alte situații a căror tărăgănare indică neputința autorităților.
Consecințele acestei neputințe, spune Marilen Pirtea, sunt un abandon școlar record, școli și grădinițe nesigure, imposibilitatea cadrelor didactice de a-și plăti cursurile de formare/perfecționare. În plus, „în epoca în care ar trebui să discutăm de manuale digitale, Ministerul discută despre manuale la Sport”.
Marilen Pirtea mai spune că nu s-a ieșit încă din ipocrizia repartiției școlarilor după adresă, în clasa întâi. Şi atrage atenţia că o guvernare performantă este una care gestionează realitatea, nu abstracțiunile din raportări. „În realitate, putem vorbi de o piață neagră a vizelor de flotant, clase și școli supraaglomerate. Oamenii vor găsi mereu soluții să treacă peste opreliștile pe care le instituie guvernarea”, declară Marilen Pirtea. Opinând că soluția nu este să tot inventezi regulamente și constrângeri, ci să îndrepţi cauza, nu efectele.
Deputatul liberal atrage atenţia că aproape 180.000 de elevi de clasa a V-a, dintre care 5.000 din Timiș, nu au manuale potrivite din care să învețe. Şi acuză că întârzierile în elaborarea programelor și desfășurarea licitațiilor demonstrează deficiențe manageriale în activitatea instituțiilor abilitate. „În tot acest circ, apare manualul pentru Educație fizică, în timp ce adevărata problemă a sportului școlar ține de lipsa bazelor sportive, a sălilor de sport și a dotărilor. Absurdul este cu atât mai strident cu cât ne gândim că, în schimb, noi facem teorie în loc de sport”, mai spune Marilen Pirtea.
Acesta aminşteşte şi de un alt punct vulnerabil al învăţământului: liceele cu promovabilitate 0% la Bacalaureat, care, spune el, au rămas tot ale nimănui. „Dincolo de amenințările iresponsabile din această vară ale ministrului Liviu Pop, cu privire la închidere lor, nu s-a luat nicio măsură. Acestea își încep astăzi activitatea în aceleași condiții, cu aceleași probleme și, anticipez, cu aceleași rezultate la următoarele examene naționale”, declară deputul PNL Marilen Pirtea.
Acesta subliniază că nu doar cele cu un procent de 0% promovare sunt în dificultate. Numai în Timiș, un număr de 14 licee au avut o promovabilitate slabă la Bacalaureat, între 0% și 30%: „La mai bine de două luni distanță, nu există niciun plan pentru redresarea acestora. Mai mult decât atât, Ministerul înlocuiește inspectorii generali în prag de an școlar, cu persoane care au picat la concursurile anterioare și de trei ori.”
O altă problemă cu care începe noul an școlar este imposibilitatea unor profesori de a-și plăti cursurile de perfecționare, ca urmare a subfinanțării și nesusținerii bugetelor necesare de către minister, profesorii fiind nevoiți să plătească din propriul salariu sau să renunțe la dezvoltarea profesională. În plus, atrage atenţia Marilen Pirtea, profesorilor nu li se vor restitui sumele care li se cuvin, drepturi salariale confirmate prin decizii judecătorești: „Suma pe care fiecare profesor ar trebui să o recupereze se ridică la aproximativ 5.000 de lei, însă plata acestora nu are șanse a se face în 2017.”
La toate acestea, atrage atenţia deputatul libveral, se adaugă faptul că rata abandonului școlar este la un nivel alarmant, de 19%. „La cum arată lucrurile acum, reducerea ei în doi, trei ani la un nivel de 11%, după cum ne-am angajat ca țară, este imposibil de realizat. Toate aceste întârzieri și piedici fură din viitorul nostru și al copiilor noștri. Ne aflăm în fața unei evidențe: corigența Ministerului Educației”, conchide Marilen Pirtea.
Ultimele comentarii