Deputat PNL Marilen Pirtea: „Administrația locală timișoreană pare dezinteresată de susținerea antreprenoriatului IMM”

Marilen Pirtea. Sursă foto: UVT

Companiile mari și corporațiile multinaționale oferă avantaje pentru dezvoltarea comunității, prin amplasarea în Timișoara a unităților locale de producție, servicii și cercetare-dezvoltare. „Administrația locală le-a acordat atenție și le-a oferit un context de colaborare prielnic dezvoltării, o tendință care se observă prin evoluția investițiilor internaționale în oraș, sau prin apariția în Timișoara a noilor capacități inaugurate de companii de producție globale”, spune deputatul PNL Marilen Pirtea, prim-vicepreședinte al PNL Timiș. Un nivel de implicare mult mai redus și chiar un minus evident în viziunea administrației locale, atrage acesta atenţia, se resimte în privința măsurilor de susținere a antreprenoriatului întreprinderilor mici și mijlocii din comunitate.

 

Țările și orașele dezvoltate investesc foarte mult în susținerea și potențarea afacerilor mici și a inițiativelor antreprenoriale locale, cele care înglobează cea mai mare parte din profilul economic local. Europa este o uniune a țărilor și comunităților ce alătură profile economice specifice cu o mare diversitate, iar administrațiile locale își setează strategiile tocmai către potențarea acestui stoc de idei, tradiții, avantaje specifice și modele locale de succes, care le definesc. Politicile publice orientate spre inițiativele SMS («Small and Medium-Sized Enterprises»), sau IMM, cum sunt denumite la noi – diferențiază comunități și asigură viitorul orașelor și regiunilor europene. E locul să amintim aici că în cea mai puternică economie a Europei, cea germană, 60% din locurile de muncă sunt asigurate de cele 3,8 milioane de firme de tip IMM, în timp ce o media europeană a contribuției sectorului IMM se cuantifică prin 53% din valoarea adăugată în întreaga activitate economică din Europa și prin asigurarea a 2/3 din locurile de muncă din UE”, declară deputatul PNL Marilen Pirtea.

Aceta consideră că Timișoara deține toate mijloacele și are toate argumentele pentru a defini o nouă strategie de susținere și dezvoltare a sectorului IMM, a inițiativelor antreprenoriale locale şi spune că administrația locală nu poate evita pe termen lung această nevoie publică obiectivă.

„Oraș universitar și centru de generare a politicilor regionale, Timișoara deține atât cele mai adaptate resurse de cunoaștere din vestul României, cu centre de formare și activare a resurselor umane în facultățile și centrele de cercetare universitare, dar și un rezervor de antreprenori deja bine consolidat, care își doresc un parteneriat real cu administrația locală. Dacă ne referim la capacitățile de pregătire universitară și cele de dezvoltare a culturii antreprenoriale, merită să amintim că ne aflăm în topul național, prin Universitatea de Vest din Timișoara, care s-a remarcat printr-o abordare avansată în formarea culturii antreprenoriale, o politică universitară adresată în ultimii ani comunității studențești”, declară Marilen Pirtea.

Acesta reminteşte că Universitatea de Vest din Timişoara, pe care o conduce, a fost remarcată pentru această nișare într-un studiu elaborat sub egida OECD și a Comisiei Europene, realizat de HEInnovate sub titlul “Supporting Entrepreneurship and Innovation in Higher Education in Romania”.

De asemenea, adaugă Marilen Pirtea, „UVT este formator pentru dezvoltarea de afaceri mici și mijlocii, asigurând suportul înființării a peste 200 de IMM-uri în economia locală și dezvoltând un model de creștere și consolidare a culturii antreprenoriale studențești prin intermediul Societății Antreprenoriale Studențești. Aceste instrumente educaționale, de pregătire și formare continuă și de susținere practică a mediului antreprenorial, disponibile în Timișoara prin resursele universitare, sunt un important capital de cunoaștere și practică integrată în economie, valoros și specific, pe care administrația locală merită să-l considere la adevăratul său potențial, pentru dezvoltarea de politici realiste și aplicate în susținerea economiei antreprenoriale din Timișoara și regiune.”

 

 

Print Friendly, PDF & Email