Deputat PMP Cornel Sămărtinean: „Timișul este cvasi-absent din lista de investiții finanțate de Guvern”

Deputatul PMP Cornel Sămărtinean atrage atenţia că, anul viitor, conform Legii bugetului de stat, Timișul este cvasi-absent din lista de investiții finanțate de Guvern. Acesta mai spune că, pentru a îndrepta acest neajuns, a depus o serie de amendamente la Legea bugetului de stat pe anul 2018, care vizează proiecte prioritare pentru Timişoara şi pentru Timiş.

 

Deputatul PMP de Timiş Cornel Sămărtinean atrage atenţia că și în anul 2018 Timișul este cvasi-absent din lista de investiții finanțate de Guvern: „Constatăm că nici în anul 2018 nu există alocat niciun leu pentru finanţarea şi execuţia lucrărilor de finalizare a Centurii Sud a municipiului Timişoara-varianta de ocolire și nu există niciun leu pentru finanţarea lucrărilor de reabilitare a Gării de Nord din Timişoara, în condițiile în care Ministerul Transporturilor are alocat un buget pe anul 2018 în creștere cu 0,9% față de anul pentru 2017.”

Cât despre demararea lucrărilor construcției Institutului Regional de Oncologie – despre care s-a afirmat, la un moment dat, că va fi amplasat în clădirea de pe Calea Torontalului, care urma să devină viitorul Spital Municpal, „imobil aflat într-un stadiu avansat de degradare” –,Cornel Sămărtinean spune că Ministerul Sănătății are prevăzut în proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2018 construcția a opt spitale regionale, dar că că nu se specifică unde vor fi amplasate acestea. În plus, afirmă deputatul PMP, bugetul alocat Ministerului Sănătății este de 8.762,2 milioane lei, cu 4,6% mai mult față de anul 2017.

Având în vedere proiecția bugetului de stat pe anul 2018, deputatul Cornel Sămărtinean anunţă că a depus în comisiile de specialitate și va susține în plenul reunit al Parlamentului o serie de amendamente la buget, care vizează proiecte prioritare pentru Timișoara și pentru județ: 118 amendamente la bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, două amendamente la bugetul Ministerul Transporturilor, 100 de amendamente la bugetul Ministerului Sănătății şi un amendament la bugetul Ministerului Justiției.
Cornel Sămărtinean mai spune că, dat fiind că Legea bugetului de stat pe anul 2018 este cel mai important subiect de dezbatere în Parlament, în următoarele zile, deputaţii şi senatorii de Timiş au obligația să susțină proiectele județului, pentru ca acestea să poată primi finanțare de la bugetul de stat.

Și în acest mandat toată activitatea mea de deputat va fi concentrată către problemele și nevoile cu care se confruntă cetățenii Timișoarei care m-au mandatat ca parlamentar de Timiș și pe care cu onoare îi reprezint în Parlament. Deoarece Timişoara contribuie după Bucureşti cu cei mai mulţi bani la bugetul statului român, prin prerogativele funcției de deputat am să continui să mă lupt în Parlamentul României pentru ca banii Timișoarei și ai județului să rămână în Timiș”, mai spune Cornel Sămărtinean.

Print Friendly, PDF & Email