Ministerul Finanțelor Publice a publicat în 21 noiembrie proiectul ultimei rectificări bugetare din acest an, Guvernul operând deja a doua rectificare bugetară a acestui an, o rectificare netransparentă şi impredictibilă făcută fără analiză calitativă şi fără controlul democratic al Parlamentului, acuză Cornel Sămărtinean, deputat PMP de Timiș.
„Este o rectificare în urma căreia s-a tăiat de la investiții, o rectificare care reflectă greşelile de guvernanţă economică, lipsa de viziune şi care menţine o serie de măsuri ce vor afecta bugetul şi economia în 2019. Au fost operate diminuări la Ministerul Transporturilor (-1,16 miliarde de lei), la Ministerul Cercetării și Inovării (-228,9 milioane de lei), la Ministerul Educației Naționale (-198 milioane de lei), la Ministerul Fondurilor Europene (-164,9 milioane de lei), de la Mediul de Afaceri și Antreprenoriat (-71,6 milioane lei), dar și la Ministerul Culturii și Identității Naționale (-176,8 milioane de lei). Astfel, sectoare guvernamentale importante sunt puse în genunchi pentru ca partidul stat să-și poată plăti promisiunile electorale”, atrage atenția deputatul PMP de Timiș Cornel Sămărtinean.
Acesta mai spune că Ministerul Transporturilor pierde și de această dată bani, 1,16 miliarde de lei de la proiectele finanțate din fonduri europene exact de la capitolul de investiții în infrastructură. „Fondurile sunt tăiate de la investiții în timp ce pe șoselele mor zilnic oameni din cauza unei rețele de transport subdimensionate și nemodernizate. În ultimul raport de ţară al Comisiei Europene se arată că infrastructura din România este un factor-cheie de limitare a competitivităţii ţării”, acuză Cornel Sămărtinean.
Acesta mai spune că investiţiile ar trebui să stimuleze creşterea pe termen lung şi procesul de reducere a decalajelor faţă de UE, dar slaba calitate a infrastructurii este un factor în plus în calea acestei încercări. În ultimul raport de ţară al Comisiei Europene, reamintește el, se arată că infrastructura din România este un factor-cheie de limitare a competitivităţii ţării. Investiţiile ar trebui să stimuleze creşterea pe termen lung şi procesul de reducere a decalajelor faţă de UE, dar slaba calitate a infrastructurii este un factor în plus în calea acestei încercări, atrage atenția deputatul PMP.
El mai spune că, în contextul în care infrastructura rutieră a României se află într-o stare dezastruoasă, este inexplicabil cum actualul Guvern a decis că Ministerul Transporturilor are bani mult peste necesităţi. „Proiectele cu bani de la Uniunea Europeană pur și simplu nu functionează, iar România pierde banii europeni care ne erau acordați gratuit și rămâne și cu infrastructura la pământ”, conchide Cornel Sămărtinean.
Ultimele comentarii