Deputat PMP Cornel Sămărtinean: „Instituţiile statului au obligaţia să lucreze în folosul şi pentru bunăstarea cetăţenilor”

De la începutul mandatului parlamentar, din 20 decembrie 2016, şi până acum, Cornel Sămărtinean, deputat PMP de Timiş, anunţă că a susținut și depus în scris 23 declarații politice și a adresat 174 de întrebări și interpelări miniștrilor din guvernările PSD-ALDE.

 

Tematica declaraţiilor şi interpelărilor făcute în şi din Parlament de către  deputatul PMP Cornel Sămărtinean a fost diversă, incluzând transporturi și infrastructură, sănătate, administrație publică centrală și locală, educație națională, finanțe publice, agricultură, apărare și securitate națională, cultură și mass-media.

În aceşti doi ani de mandat, Cornel Sămărtinean a adus în atenţia Parlamentului sau a miniştrilor situația dezastruoasă a infrastructurii Timiş, blocarea procedurilor de finanţare şi execuţie a lucrărilor de finalizare a Centurii Sud Timişoara, lipsa finanţării pentru lucrările de reabilitare a Gării de Nord Timişoara, blocarea proiectului Institutului Regional de Oncologie, proasta gestionare a implementării Programului Naţional de Dezvoltare Locală, alocarea deficitară de fonduri din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pentru înlăturarea efectelor furtunii din 17 septembrie 2017. „Sunt doar câteva dintre problemele județului Timiș asupra cărora am tras un semnal de alarmă și am adresat interpelări și întrebări tuturor miniştrilor de resort din Guvernele PSD-ALDE care s-au succedat la guvernare din 2016 până în prezent”, spune deputatul PMP.

În cadrul dezbaterilor asupra proiectului Legii Bugetului de Stat din ianuarie 2016 și din decembrie 2017, acesta a susținut în comisiile de specialitate și apoi în plenul reunit al Parlamentului 231 de amendamente referitoare la problemele concrete ale Timiș, amendamente respinse însă: „Majoritatea PSD-ALDE a considerat neimportante amendamentele prezentate, deși Timişoara contribuie după Bucureşti cu cei mai mulţi bani la bugetul Statului român.”

În primii doi ani de mandat, Cornel Sămărtinean a depus 47 de propuneri legislative şi a semnat patru moțiuni simple și două moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă.

Cornel Sămărtinean spune că şi în circumscripția electorală a avut activitate, în cadrul programului de audiențe: „Printre altele, mi-au fost semnalate de către cetățeni probleme referitoare modificarea legislației în ceea ce privește asociațiile de proprietari, problemele generate de lipsa locurilor de muncă, situaţia racordării la reţelele electrice la nivelul judeţului, probleme referitoare la punerea în posesie a parcelelor de teren, situaţia în care se află copiii şi tinerii cu cerinţe educaţionale speciale”.

Deputatul PMP, aflat la al doilea mandat, reaminteşte că este adeptul principiului că prioritar e interesul cetățeanului, nu interesul personal al politicienilor: „România este a românilor, și de aceea, consider că instituţiile statului au obligaţia să lucreze în folosul şi pentru bunăstarea cetăţenilor. Voi continua să mă implic în rezolvarea tuturor problemelor și situațiilor cu care se confruntă cetățenii Timișoarei și ai Timișului și nu voi înceta să militez pentru ca banii Timișoarei și ai județului să rămână în Timiș.”

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, sorin.olaru@timpolis.ro