Viteza de reacție a autorităților locale din Timișoara și timpul par a fi noțiuni extrem de relative. Așa se face că un imobil despre care primarul Timișoarei spunea, în ianuarie, că va fi demolat în mai puțin de o lună, este în continuare în picioare.
La finalul lunii ianuarie, primarul Nicolae Robu a anunţat o primă victorie definitivă în instanţă a Primăriei Timișoara, în fața unor cetățeni de etnie romă care au construit ilegal un imobil pe strada M.Musorgski, nr. 7, din Timişoara.
Deşi demolarea părţii din clădire construită fără autorizaţie – stabilită printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă, emisă în 12 decembrie 20123 – ar fi trebuit să se întâmple deja, după cum promite primarul, înainte de finalul lunii februarie, imobilul e încă intact. Acum, Nicolae Robu anuţă că, în termen de două săptămâni, partea din imobil construită ilegal va fi demolată. Edilul susţine că acest lucru nu s-a întâmplat pentru că, după expirarea termenului de o lună anunțat în ianuarie, proprietarul a depus o cerere la Primărie, prin care solicita prelungirea cu două săptămâni a termenului pentru demolarea celor trei nivele, plus mansarda. “Eu apreciez faptul că cetățeanul în cauză a înțeles că a greșit și nu ne-a creat probleme, pentru că noi eram pregătiți să facem această punere în aplicare a unei hotărâri judecătorești chiar în forță, dacă s-ar fi impus. N-a fost nevoie de jandarmi, n-a fost nevoie de alte instituții ale statului care să se implice pentru aducerea lucrurilor la normalitate acolo”, declară primarul, precizând că, deși în exterior imobilul se prezintă în acest moment neschimbat, “în interior au fost date jos deja niște grinzi și urmează să se acționeze cu utilajele necesare pentru a se da jos țigla și restul construcției”.
Demolarea va fi efectuată de către proprietar, pe propria cheltuială, susţine Nicolae Robu, precizând că Municipalității i-a fost solicitată doar o prelungire cu două săptămâni a termenului, iar “noi ne-am dovedit înțelegători. În două săptămâni, însă, partea din clădire construită ilegal, fără autorizație, va fi demolată, am primit promisiuni în acest sens din partea proprietarului”. Primarul afirmă că ar fi spre paguba proprietarilor să nu intre cât mai repede în legalitate, dat fiind că o clădire la care s-a început demolarea se deteriorează dacă nu se încheie operațiunea respectivă și nu se face noul acoperiș.
Primarul Nicolae Robu a declarat și că rămâne în continuare o necunoscută modul în care proprietarii au reușit, în pofida controalelor inspectorilor de zonă responsabili cu probleme de urbanism, să finalizeze ilegal construirea unui imobil de o asemenea înălțime – autorizaţia de construire prevedea realizarea unei clădiri cu demisol, parter şi un etaj, în vreme ce, în varianta finală, imobilul etalează şase etaje. Dar admite că ar fi posibil ca acest lucru să se fi întâmplat cu acordul tacit al autorităților fostei administrații.
Ultimele comentarii