Demisii şi demiteri în rândul candidaţilor PNL pentru Consiliul Judeţean Timiş

PNL Timiş anunţă că doi liberali și-au depus cererile de renunțare la mandatul de consilier județean, iar altor doi li s-a cerut acest lucru de către noua conducere interimară, aceştia fiind ameninţaţi cu excluderea din partid.

 

Cosmin Ligius Buboi și Nicolae Bitea au depus ieri cereri de renunțare la mandatul de consilier județean. Tot ieri, până la ora 12, transmite PNL Timiş, au avut termen pentru a proceda la fel alți doi aleși de pe lista PNL pentru Consiliul Judeţean Timiş, cărora le-a fost retras sprijinul politic, şi anume Alin Popoviciu și Călin Roman. Decizia a fost luată în prima şedinţă a noului Birou Permanent Judeţean al PNL Timiş. Deoarece Alin Popoviciu şi Călin Roman nu și-au depus renunțarea la mandat, mai transmite PNL Timiş, vor urma procedurile statutare pentru excluderea lor din partid.

Alin Nica, președintele interimar al PNL Timiș, îşi motivează decizia prin dorinţa de schimbare a modului de a face politică: “Vrem să schimbăm modul de a face politică. Toți cei din nucleul zero trebuie să își asume eșecul alegerilor în Timișoara, așa cum au făcut-o Nicolae Robu și Dan Diaconu. Problemele de imagine nu trebuie să mai afecteze credibilitatea PNL și a candidaților filialei. Dacă am face altfel, ar însemna doar să băgăm gunoiul sub preș, iar în politică trebuie să avem responsabilitate și asumare.”
Următorii doi aleși pe lista PNL pentru CJ Timiș sunt Andrei Cotețiu, Cosmin Lazăr, Sorina Ciurlea şi Nicuşor Fuicu.

Print Friendly, PDF & Email