Demisii în lanţ din Comisia de gestionare a spaţiilor de la Bastion şi Parcul Industrial

parcul industrial timisoara 3Problemele în serie identificate în legătură cu administrarea spaţiilor de la Parcul Industrial Timişoara i-au făcut pe consilierii judeţeni membri în Comisia de supraveghere a gestionării spaţiilor de la Parcul Industrial Timişoara şi Bastion să-şi dea demisia. Consilierii se tem probabil ca, la un anumit moment, să nu fie transformaţi în ţapi ispăşitori pentru eventualele nereguli identificate la aceste obiective.

 

Demisia, ca soluţie

Complicaţiile şi controversele numeroase legate de administrarea spaţiilor de la Parcul Industrial şi Tehnologic Timişoara par să îi fi exasperat şi îngrijorat pe consilierii judeţeni care făceau parte din Comisia de supraveghere a spaţiilor de la Bastion şi PITT. Probabil temându-se de perspectiva în care ar putea fi traşi la răspundere pentru nereguli în care nu au nicio implicare, majoritatea consilierilor judeţeni care făceau parte din această Comisie Specială au decis să-şi dea demisia. Traian Stancu, Petru Juravle, Adrian Păşcuţă, Alain Rus au anunţat că demisionează din această comisie specială.

„Această comisiei specială nu poate să viseze ce anume îşi doreşte conducerea PITT. Această comisie trebuie convocată de fiecare dată când există o problemă. În această situaţie, văd că se acreditează ideea că vinovată de anumite probleme din PITT este Comisia specială. În aceste condiţii, în calitate de membru al acestei comisii, m-am văzut nevoit să-mi dau demisia din comisie. Această comisie a funcţionat la început destul de bine, mai ales când în Bastion erau anumite probleme, pe care unele le-am rezolvat, altele se rezolvă în funcţie de activitatea executivului. Fiind vorba de o administraţie care gestionează PITT, cred că nu toate problemele le cunoaştem, unele dintre ele se tot ascund sub preş”, a declarat consilierul judeţean Petru Juravle.

La rândul său, Adrian Păşcuţă îşi motiva astfel demisia în şedinţa de plen a Consiliului Judeţean: „Având în vedere situaţia din PITT şi faptul că se introduc tot timpul pe ordinea de zi proiecte de hotărâri care privesc activitatea din PITT, intervenţia mea de acum câteva luni, când solicitam organizarea unei întâlniri în cadrul PITT cu cei care au îşi desfăşoară activitatea acolo – întâlnire care nu s-a desfăşurat până în prezent –, precum şi faptul că am calitatea de membru în Comisia specială, comisie care de foarte mult timp nu s-a mai întrunit, vă informez că îmi dau şi eu demisia din această funcţie.”

Preşedintele CJ Timiş, Titu Bojin, a luat act de aceste decizii. Şi, deocamdată, nu se întrevede o soluţie concretă. „Îmi pare rău că vă daţi toţi demisia din Comisia specială acum, după aproximativ 4 ani. Dacă nu funcţionează comisia dumneavoastră trebuie să luaţi măsuri să funcţioneze. Vom vedea ce vom face pe viitor”, a precizat preşedintele C.J. Timiş.

Consilierul judeţean Marius Martinescu spune că, probabil, s-a ajuns la concluzia că la un moment dat s-ar putea încerca pasarea responsabilităţii pentru problemele sau neregulile de la PITT către această Comisie, care avea doar un rol consultativ, lucru indus şi de unele declaraţii făcute de Executivul CJ Timiş. „Este ciudat faptul că se vorbeşte despre responsabilitatea Comisiei Speciale, cu rol consultativ, şi nu  despre responsabilitatea Consiliului Director, despre care conducerea Consiliului Judeţean nu spune absolut nimic, deşi are un rol principal de administrare”, mai spune Marius Martinescu.

Decizii neinspirate

Potrivit unui Raport informativ din 2013, privind situaţia din PITT, CJ Timiş ajunsese să aibă litigii cu aproape 80% din societăţile comerciale care au închiriat spaţii sau au concesionat parcele acolo. Procesele erau legate de nerespectarea clauzelor contractuale, de neplata chiriilor, a redevenţelor, de penalităţile care s-au calculat în urma neplăţii acestor chirii şi redevenţe şi de faptul că unele firme nu au respectat termenele de execuţie în care trebuiau să se încadreze pentru scutiri de la plata redevenţelor.

Şi tot în 2013, CJ Timiş a aprobat o schemă de ajutor de minimis, al cărei scop era scutirea de la plata majorărilor de întârziere aferente debitelor neachitate în termen, constând în chirii şi redevenţe datorate bugetului judeţean de către mai mulţi agenţi economici din PITT.

Acum, aceste facilităţi se pot întoarce împotriva CJ Timiş. După cum menţionau unii consilieri judeţeni, noii concesionari de la Parcul Industrial ar putea deveni rău-platnici încă din primii ani de concesiune, ţinând cont că s-a creat acest precedent periculos, legat de ştergerea datoriilor unor firme care au concesionat suprafeţe în cadrul PITT.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, bogdan.piticariu@timpolis.ro