De-a lungul ultimilor ani s-a putut observa o tendinţă manifestată în unele segmente ale aparatului justiţiei de a se clasifica excesiv chestiuni care, în mod normal, ar trebui să fie accesibile publicului. Recent, Centrul de Resurse Juridice a confirmat această tendinţă prin mai multe procese iniţiate. În urma unor solicitări de informaţii publice cu privire la plasamentul minorilor, deşi destule instanţe au răspuns favorabil, cele mai multe refuzuri au fost consemnate în vestul ţării.

Aceeaşi lege, interpretare diferită

Demersurile legate de verificarea transparenţei şi procesele-test iniţiate de către Centrul de Resurse Juridice au confirmat în ultimii ani că, deşi legislaţia cu privire la liberul acces la informaţii de interes public este una şi aceeaşi, ea este interpretată diferit în multe segmente din aparatul justiţiei.

Un exemplu în acest sens a fost demersul prin care CRJ a solicitat fiecărui Tribunal din România comunicarea de copii anonimizate ale hotărârilor judecătoreşti pronunţate în speţe referitoare la plasamentul minorilor cu dizabilităţi, în scopul utilizării acestor hotărâri în elaborarea unui studiu privind accesul la justiţie al minorilor cu dizabilităţi.

Deşi multe Tribunale au răspuns favorabil, o parte au refuzat să comunice aceste date, câteva fiind din vestul ţării.

„Am primit răspuns de la un număr de 35 de Tribunale din România, dintre care şapte au răspuns pozitiv cererii noastre, comunicându-ne copii ale hotărârilor judecătoreşti solicitate, 21 au precizat că nu pot comunica tipul de hotărâri solicitate, întrucât baza de date a instanţei nu ţine evidenţa cauzelor în care sunt implicaţi minori cu dizabilităţi, ci doar a cauzelor cu minori în general, două au precizat că nu au avut pe rol cauze dintre cele solicitate de noi în perioada indicată, două au cerut iniţial extinderea termenului, dar nu au mai revenit cu vreun răspuns, iar doar trei Tribunale (Caraş-Severin, Arad şi Timiş) au motivat că informaţiile pe care le-am solicitat nu fac obiectul accesului liber”, consemnează raportorii CRJ.

Deşi ar fi putut proceda la fel cu oricare din ele, deocamdată CRJ a acţionat în instanţă Tribunalul Caraş-Severin, considerând refuzul acestei instanţe ca fiind nelegal şi formulând plângere la Tribunalul Bucureşti. Instanţa a dat câştig de cauză CRJ, în noiembrie 2015, în prezent urmând judecarea recursului formulat de instanţa cărăşeană.

„Procesul este important deoarece clarifică în ce măsură hotărârile judecătoreşti privind măsurile de protecţie a minorilor constituie informaţii de interes public”, consideră reprezentanţii CRJ.

„Aceste procese-test şi-au dovedit utilitatea în timp. Am avut, de exemplu, un proces ajuns la CEDO care a dus la o schimbare de procedură, recunoscându-se calitatea procesuală activă a ONG-urilor în cazul persoanelor vulnerabile care nu se pot reprezenta singure în instanţă. Prin demersurile legate de transparenţă am obligat instituţii publice să respecte prevederile Legii liberului acces la informaţii de interes public, şi să răspundă la solicitări în timpul prevăzut de cadrul legal. Cu certitudine vom continua aceste demersuri. Nu considerăm că suntem în România în situaţia în care să nu avem nevoie de ele”, ne declară Georgiana Iorgulescu, director executiv al CRJ.

Secrete perpetuate la nivel central

TIMPOLIS a remarcat într-o serie de articole aceeaşi tendinţă de clasificare a unor date, manifestată la nivel central. Rapoartele, dar şi comunicatele pe care le fac publice multe instituţii din domeniul judiciar par să se semene tot mai mult cu nişte poveşti. Astfel, sunt prezentate o serie de aspecte fără niciun fel de element concret – nume, date, numere de dosar.

Este un aspect care poate fi remarcat, de exemplu, la Inspecţia Judiciară, din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, care în ultimele rapoarte a decis să exacerbeze confidenţialitatea şi, după ce de mult timp nu mai sunt publicate nici măcar iniţiale judecătorilor sau ale procurorilor găsiţi vinovaţi de diverse nereguli, acum nu mai sunt publicate nici numele instanţelor de judecată sau ale unităţilor de parchet la care sunt descoperite respectivele nereguli.

Dacă în anii precedenţi era posibil ca presa să prezinte situaţia unui dosar stătea cu anii pe rolul unor instanţe, acum acest lucru nu mai este posibil. Astfel, apar formulări de genul “dosarul nr. …/2005, având o vechime în sistemul judiciar de peste 21 de ani şi 8 luni, a fost înregistrat în sistem la data de 19.10.1993, pe rolul Judecătoriei T., sub nr. …/1993, iar la data de 17 iunie 1998, după administrarea unui probatoriu complex, s-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului C”. Deci, lipesc elementele concrete de identificare.

Or este greu de înţeles de ce ar trebui protejată identitatea unei instanţe pe rolul căreia un dosar a zăcut poate zeci de ani.