„De ce iubim femeile”, de Cărtărescu, pe scena Naționalului timișorean

Teatrul Național Timişoara își așteaptă publicul cu un nou spectacol care are la bază un text semnat de Mircea Cărtărescu. La zece ani după primul spectacol montat la Teatrul Național din Timișoara pe textele lui Mircea Cărtărescu, Visul.

 

Joi, 29 iunie, de la ora 19, în Sala Mare, va fi pus în scenă spectacolul De ce iubim femeile, în lectura Mihaelei Lichiardopol, un topic lansat de Mircea Cărtărescu într-o suită de povestiri care au „explodat” pe piața literară românească și au provocat  sute de reacții, de bine și mai puțin bine înțelese nostalgii și emoții.

Spectacolul creează un spațiu al cotidianului prin care visul și imaginația trec atât de repede, încât par să se confunde cu realitatea. Prin poveștile lui Mircea Cărtărescu, prin textul de spectacol realizat de regizoare împreună cu Geanina Jinaru-Doboș, prin imaginile construite de scenografa Geta Medinski și de creatorul conceptului video, Sebastian Hamburger, prin muzica compusă de  Gabriel Almași,spectacolul devine o colecție de mărturisiri despre inevitabila oglindă în care se văd bărbații atunci când privesc în ochii femeilor. În cotidianul cu străfulgerări fantastice al universului lui Cărtărescu, bărbații posedă, părăsesc, domină, ucid prin absență. Dar în același timp, bărbatul recitește femeia cu semnele fabulosului și ale misterului”, spun reprezentanţii TNT.

Distribuția îi reunește pe actorii Victor Manovici, Alina Ilea, Cătălin Ursu, Călin Stanciu Jr., Ana Maria Cojocaru, Daniela Bostan, Roberta Popa, Luminița Tulgara, Paula Maria Frunzetti, Amalia Huțan, Cristina Dumitru, Adrian Jivan, Bogdan Spiridon, Flavius Retea și Constantin Tovarnițchi.

Biletele pot fi achiziționate de la agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, de pe str. Mărășești nr. 2, și Agenția „Sala 2”, din Parcul Civic), azi şi mâine, între orele 11-19, sau online pe www.tntimisoara.com.

 

Print Friendly, PDF & Email