Dans şi cântec pentru o Timişoară multiculturală

Port popular romanescElevi de la şcoli din Timiş şi Caraş-Severin participă la festivalul interjudeţean „Împreună în Timişoara multiculturală”, care vine în întâmpinarea publicului cu dansuri populare, cântece, prezentări de tradiţii şi obiceiuri, prezentări de costume tradiţionale şi o expoziție de produse tradiționale confecționate de copii.

 

Festivalul interjudeţean „Împreună în Timişoara multiculturală”, ajuns la cea de a doua ediţie, va reuni elevi din 16 şcoli din Timiş şi Caraş-Severin. În cadrul festivalului – care va avea loc în 11 iunie, începând cu ora 12, la Iulius Mall – sunt incluse dansuri populare şi cântece româneşti, sârbeşti, bulgăreşti, indiene, maghiare, franţuzeşti, italieneşti, germane, spaniole, siriene şi ale etniei rome, dar şi prezentări de tradiţii şi obiceiuri, prezentări de costume tradiţionale şi o expoziție de produse tradiționale confecționate de copii.

Prof. Ozana Crăciunaş, directorul adjunct al Şcolii Gimnaziale nr. 25  Timişoara, care este coordonatorul acestui proiect cultural, spune că obiectivele festivalului sunt: familiarizarea elevilor cu dansurile şi cântecele populare ce aparţin diferitelor minorităţi conlocuitoare, conştienzarea asupra valorilor diferitelor culturi reprezentate prin diversitatea culturală a etniilor, legarea de prietenii între elevii ce aparţin şcolilor participante la festival, valorizarea instituţiilor care promovează dansul şi cântecul popular şi, nu în ultimul rând, formarea şi dezvoltarea spiritului de fair-play, de toleranţă şi gândire pozitivă în rândul elevilor.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Redacţia Timpolis, timpolis@online.ro