Daniel Vighi şi Viorel Marineasa – dublă lansare de carte

Daniel Vighi si Viorel MarineasaBiblioteca Universitară a Universităţii de Vest din Timişoara va fi locul unei duble lansări de carte. A doi autori cunoscuţi şi foarte îndrăgiţi. Daniel Vighi îşi lansează volumul „Graffiti cu Țuțea. Eseu despre nesemnificativ”, iar Viorel Marineasa, „Lecturi parțiale. Librăria de nișă”.


Graffiti cu Ţuţea este, după cum sugerează şi subtitlul („eseu despre nesemnificativ”), o apologie a lucrului şi a faptului aparent lipsite de importanţă, continuând proiectul căruia Daniel Vighi îi rămâne fidel: tratarea temelor „mari” – de la istorie la literatură – din perspectiva marginalităţii, a banalului, a cotidianului. „Textul, altfel blindat de un bun aparat bibliografic şi critic, nu cade în ariditatea lucrărilor academice. Noua carte a autorului timişorean oferă concomitent informaţie istorică şi socială, analiză de text (de exemplu, a liricii lui Mircea Ivănescu sau a lui Petre Stoica) şi, după cum el însuşi mărturiseşte, „s-a folosit de hermeneutică în măsura în care l-a ajutat; când a simţit că nu mai merge, a dat-o pe proză”, o proză de calitate, în stilul care l-a consacrat”, spun organizatorii acestei lansări de carte, reprezentanţii Editurii Universității de Vest din Timișoara.

Cunoscutul prozator optzecist Daniel Vighi este profesor de literatura română contemporană la Universitatea de Vest din Timişoara, membru fondator al Societăţii „Timişoara” şi preşedinte Asociaţiei culturale „Ariergarda”. Textele sale au apărut în antologii de proză şi reviste din România, Germania, Ungaria etc. A primit numeroase premii literare, printre care Premiul Uniunii Scriitorilor, filiala Timişoara, Premiul ASPRO,  Premiul revistei Familia şi al revistei Euphorion, Premiul pentru Literatură al Fundaţiei „Principesa Margareta”. Dintre volumele publicate, amintim: Povestiri cu strada depozitului (Editura Cartea Românească, 1985), Valahia de mucava (Editura Amarcord, 1996), Insula de vară (Editura Polirom, 1999), Misterele Castelului Solitude sau despre singurătate la vreme de iarnă (Editura Polirom, 2004), Onoarea şi onorariul (Editura Cartea Românească, 2007), Cometa Hale-Bopp (Editura Polirom, 2007), Istoria din cutia de pantofi (Editura Cartea Românească, 2013).
Viorel Marineasa este absolvent al Facultăţii de Filologie a Universităţii din Timişoara. Între anii 1979 – 1987 a coordonat câteva numere literar-culturale ale revistei Forum studenţesc și ale fanzinului Paradox. Este membru fondator al ziarului Timişoara şi al Societăţii „Timişoara” (1990), co-fondator al Asociaţiei culturale „Ariergarda”, membru în colectivul de redacţie al revistei Orizont și consilier editorial al Editurii Marineasa. A predat cursuri de  Jurnalism la Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării a Universității de Vest din Timişoara.
A publicat romane (Litera albă, În pasaj), proză scurtă (Unelte, arme, instrumente, Dicasterial, O cedare în anii '20, Plânsul bătrânului tenor dramatic sovietic. Memorator pentru tanchişti – coautor Daniel Vighi, Înainte şi după războiul rece), studii și cursuri despre Nichifor Crainic și Nae Ionescu, eseuri (Despre Banat, în registru normal), literatură-document (Rusalii '51. Fragmente din deportarea în Bărăgan – coautor Daniel Vighi, Deportarea în Bărăgan. Destine, documente, reportaje, coautor împreună cu Daniel Vighi, Valentin Sămînţă) şi altele.
Cred că, întâi de toate, trebuie să ai flerul unui om de presă ca să poţi face dintr-un mic episod, aparent nesemnificativ, pierdut prin arhive, un eveniment de prima pagină. Or, Viorel Marineasa are o intuiţie gazetărească de zile mari când îşi alege cărţile despre care îşi compune însemnările. Sunt, în majoritate, cărţi necunoscute publicului larg, nu doar pentru că ar fi de strictă specialitate, ci şi pentru că multe au apărut la edituri mici, cu un sistem de difuzare firav. Volumele acestea nu s-au prea văzut în rafturile librăriilor, câte au mai rămas prin oraşe, şi nici prin fişierele bibliotecilor. Într-adevăr, ele fac parte dintr-un spaţiu de nişă sau, mai bine zis, de refugiu; deci un loc în care îşi dau întâlnire şi se adăpostesc membrii unei mici comunităţi”, spune Adriana Babeți, care va vorbi la această dublă lansare de carte.

Evenimentul va avea loc miercuri, 10 decembrie, de la ora 18, în Aula BCUT. Vor mai vorbi Ana Pușcașu şi Radu Pavel Gheo.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis