Pianistul şi dirijorul israelian Daniel Barenboim, care a putut fi admirat şi pe scena Festivalului “George Enescu”, a anunţat că a înfiinţat o casă de discuri în colaborare cu Universal Music Group cu scopul de a promova înregistrările de muzică clasică de înaltă calitate în domeniul digital.
Daniel Barenboim, în vârstă de 71 de ani, prezent zilele trecute la o gală organizată la Berlin, a declarat că noua casă de discuri, Peral Music, reprezintă „viitorul lumii digitale”, informează Reuters, sursă citată de Mediafax. Casa de discuri va fi condusă de Daniel Berenboim şi va lansa înregistrări de muzică clasică prin intermediul platformei iTunes în primele două luni de la înfiinţare, după care va lansa albume digitale şi pe alte platforme online.
„Am asistat la schimbările prin care a trecut locul pe care muzica îl ocupă în societate, iar acest loc este, după părerea mea, unul mult mai firav decât era în urmă cu 60 de ani”, a spus Daniel Barenboim. Acesta a amai declarat că nu a vrut să accepte acest verdict negativ şi de aceea a dorit să găsească o modalitate pentru a începe ceva care ar putea să capteze interesul tinerei generaţii care se simte în largul ei în universul digital şi care ar putea să fie interesată de un proiect ca acesta, care acţionează exclusiv în spaţiul digital.
Noua casă de discuri nu se va adresa însă doar publicului tânăr, a explicat Daniel Barenboim. Proiectul său ar putea fi un pas important care va marca felul în care noile tehnologii ar putea ajuta industria muzicală, care, după părea celebrului dirijor, „trece printr-o perioadă de tranziţie”.
Primele înregistrări lansate de casa de discuri Peral Music, disponibile deja pe site-ul acesteia, sunt Simfoniile 1-3, de Anton Bruckner, înregistrate de Staatskapelle Berlin. Peral Music va lansa în curând şi două recitaluri de pian ale concertului The Rite of Spring, de Igor Stravinsky.
Daniel Barenboim, care beneficiază din partea grupului Universal de o libertate totală în alegerea repertoriului Casei Peral Music, preferă să nu dezvăluie prea multe detalii despre lansările viitoare. Muzicianul spune că doreşte ca proiectele sale cu Peral Music să aibă o componentă educaţională şi că intenţionează să înregistreze un studiu special de pian, care să îi ajute pe tinerii pianişti să asculte şi să înţeleagă mai bine partiturile pe care urmează să le interpreteze.
Daniel Barenboim, actualul director muzical de la Opera La Scala, din Milano, la Opera de Stat, din Berlin, şi la Staatskappelle Berlin, spune că principalul obiectiv al casei de discuri Peral Music vizează dezvoltarea omenirii şi educaţia muzicală, nu profitul financiar.
Daniel Barenboim a fost unul din starurile ediţiilor precedente ale Festivalului Internaţional „George Enescu”, cel mai important eveniment cultural internaţional organizat de România.
Ultimele comentarii