Curtea de Apel Timişoara îşi deschide porţile pentru public, de Ziua Justiţiei

Curtea de Apel Timişoara, asemeni altor instanţe din România precum şi din statele membre ale Uniunii Europene, celebrează azi Ziua Justiţiei civile europene.

 

În contextul, Zilei Justiţiei civile europene, Curtea de Apel Timişoara, în parteneriat cu Serviciul de Probaţiune Timiş și cu Muzeul de Artă Timișoara, propune un nou proiect, concretizat prin organizarea unei întâlniri între elevii de la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” şi de la Colegiul Naţional Bănăţean şi doi tineri aflaţi în supravegherea Serviciului de Probaţiune Timiş, ca urmare a săvârşirii unor infracţiuni. Aceştia din urmă s-au arătat dispuşi să le împărtăşească elevilor situația personală care i-a condus la comiterea unei infracțiuni și felul în care resimt și gestionează, în plan personal, familial și social, consecințele.

Evenimentul are loc la sediul Curţii de Apel Timişoara, etaj II, sala 281, azi, de la ora 12.

Mai apoi, elevii se vor deplasa la Muzeul de Artă Timişoara pentru a viziona expoziţiile de artă contemporană, expuse cu prilejul Bienalei Art Encounters, pentru că, spun oficialii Curţii de Apel Timişoara, arta reprezintă o modalitate pro-socială de evadare din cotidian, de exprimare sau de divertisment, care, adusă în atenția tinerilor, poate reprezenta un mijloc de prevenire a săvârșirii de infracțiuni, dar și de reintegrare socială.

Proiectul se desfăşoară în cadrul Zilei Justiţiei Civile Europene, marchată în fiecare an la 25 octombrie, când instituţiile judiciare de îşi deschid porţile pentru concetăţeni.

Ziua Justiţiei Civile Europene este un eveniment prin care Justiţia civilă este adusă în atenţia cetăţenilor, cu scopul de a apropia justiţia de beneficiarii ei, prin a-i ajuta să fie mai bine informaţi cu privire la drepturile lor precum şi modalitatea de funcţionare a sistemului judiciar, a mecanismelor acestuia şi în final, pentru a facilita accesul justiţiabililor la actul de justiţie”, spune judecătorul Cristian Pup (foto), purtător de cuvânt al Curţii de Apel Timişoara.

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, sorin.olaru@timpolis.ro