Cursă aeriană directă Timişoara – Tel Aviv

Din toamna acestui an, de pe Aeroportul Internaţional Timişoara va fi operaţională o nouă rută directă: Tel Aviv, Israel. 

 

Cursa Timişoara – Tel Aviv va fi operată de două ori pe săptămână, în zilele de luni şi vineri, începând cu 30 octombrie, de compania Wizz Air. Biletele vor putea fi rezervate pe pagina www.wizzair.com.
Astfel, din luna octombrie, Timişoara va avea curse aeriene directe (confirmate până la această dată) spre 23 de destinaţii, iar Tel Aviv va fi prima destinaţie operată cu o cursă aeriană regulată în afara Europei, accesibilă direct de la Timişoara.
Suplimentarea legăturilor aeriene directe din Timişoara demonstrează că mediul de afaceri şi turistic regional este tot mai activ şi că standardul de viaţă al cetăţenilor regiunii este tot mai mare”, declară directorul Aeroportului Timişoara, Daniel Idolu. 
Acesta consideră că noua rută va deschide noi oportunităţi economice, culturale şi turistice, atât pentru bănăţenii care doresc să călătorească în Israel, cât şi pentru turiştii israelieni care vor să descopere această zonă a ţării noastre. „Prin comunitatea evreiască, Banatul are legături istorice cu Israelul, iar acum, acestea pot fi dezvoltate datorită acestei curse aeriene directe”, mai spune Daniel Idolu.

Print Friendly, PDF & Email