Cum au votat deputaţii de Timiş solicitarea de începere a urmăririi penale în cazul lui Daniel Chiţoiu?

Daniel ChitoiuDeputaţii au făcut din nou zid, marţi, de această dată în jurul fostului ministru al Finanţelor, Daniel Chiţoiu, în cazul căruia Camera Deputaţilor a respins, prin vot secret, cererea privind încuviinţarea urmăririi penale. Împotriva solicitării de începere a urmării penale au votat 248 de deputaţi, în vreme ce în favoarea cererii s-au înregistrat 108 voturi. Trei voturi au fost anulate.

 

Majoritatea parlamentarilor P.S. D. de Timiş nu au dorit să îşi decline votul

Am vrut să aflăm cum au votat deputaţii de Timiş referitor la solicitarea ministrului Justiţiei de începere a urmăririi penale în cazul fostului ministru de Finanţe, Daniel Chiţoiu.

Stragea_Sorin_ConstantinDeputatul P.S.D. Sorin Stragea declară că a votat „în acord cu propria conştiinţă” şi spune că „la fel ca şi în situaţiile anterioare de acest gen, nu se pune problema nerespectării legii”. „Justiţia trebuie să îşi facă datoria”, admite Sorin Stragea, care mai spune însă că „vinovăţia unei persoane trebuie dovedită, înaintea pronunţării unui verdict referitor la vinovăţia ei”.

Deputatul P.S.D. Cătălin Tiuch şi-a rezervat şi de această dată dreptul de a nu oferi nicio informaţie, prevalându-se de caracterul secret al votului.

Deputatul P.S.D. Gheorghe Ciobanu a optat pentru a nu dezvălui modul în care a votat marţi, însă a apreciat că „indiferent de situaţie, justiţia îşi va face datoria”. În plus, opinează el, legea potrivit căreia parlamentarii trebuie să se pronunţe asupra începerii sau neînceperii urmăririi penale în cazul unui coleg ar trebui schimbată, pentru că, în majoritatea cazurilor, votul se dă în necunoştinţă de cauză, fără ca Catalin Tiuchparlamentarii să aibă răgazul să studieze argumentele expuse în raportul Comisiei Juridice.

Deputatul P.S.D. Petru Andea preferă să nu dezvăluie modul în care a votat, pentru că, spune el, ar încălca astfel principiul confidenţialităţii votului. Dar, mai declară, „regret că avem prilejul să trecem atât de des prin astfel de procedură şi prin astfel de voturi, pentru că eu cred că  ar fi mult mai multe lucruri, mai importante, de dezbătut în Parlament”.

Deputatul P.S.D. Sorin Grindeanu susţine că a votat pentru încuviinţarea începerii urmăririi penale: „Nu am nicio reţinere în a declara cum am votat, aceasta a fost poziţia mea”, spune deputatul Sorin Grindeanu. Gheorghe CiobanuŞi adaugă că, la nivelul grupului parlamentar al P.S.D., nu s-a luat nicio decizie anterioară cu privire la modul în care să se voteze. Sorin Grindeanu mai spune şi că va vota mereu în aşa fel încât Justiţiei să i se îngăduie să îşi facă datoria, singurele reţineri personale fiind legate de situaţia în care li se solicită parlamentarilor încuviinţarea măsurii de arestare preventivă a unui coleg parlamentar.

Deputatul P.D.L. Alin Popoviciu declară că a votat pentru ridicarea imunităţii şi începerea urmăririi penale în cazul fostului ministru Daniel Chiţoiu: „Noi, grupul parlamentar al P.D.L., avem principii de la care nu ne abatem. Acesta a fost un vot ca oricare altul, iar poziţionarea noastră este clară: aceea de a nu permite implicarea politicului în treburile Justiţiei”. În plus, mai spune Alin Popoviciu, parlamentarii nu trebuie să interfereze, prin dPetru Andeaeciziile lor, cu demersul Justiţiei.

Deputatul P.D.L. Cornel Sămărtinean afirmă că nu a participat la vot, dar spune că, dacă ar fi fost, ar fi votat pentru ridicarea imunităţii, „pentru că toată lumea trebuie să răspundă în mod egal în faţa legii”.  Mai mult decât atât, opinează, „sunt de părere că domnul Chiţoiu îşi face un deserviciu sieşi şi partidului din care face parte, alegând să se ascundă în spatele imunităţii”.

Deputatul din partea Grupului Minorităţilor Naţionale Niculae Mircovici declară că dacă s-ar fi aprobat ridicarea imunităţii şi începerea urmăririi penale în cazul lui Daniel Chiţoiu atunci „s-ar fi creat un precedent periculos, întrucât aceasta ar fi echivalat, practic, cu decizia de începere a urmăririi penale în cazul unui fost ministru pentru iniţierea unui act normativ, pentru că despre aceasta a fost vorba”. grindeanu foto diana (5)În opinia lui Niculae Mircovici, nu s-a supus la vot marţi solicitarea începerii urmăririi penale pe motiv de constituire a unui grup infracţional.

 „Procurorii nu pot face lucruri pe care legea nu le poate face”, mai spune el, adaugând că Justiţia trebuie să îşi facă datoria, însă apreciază că se face abuz în ultima perioadă de metoda interceptărilor, multe dintre acestea fiind însă complet irelevante.

Deputaţii Ion Răducanu (U.N.P.R.), Horia Cristian (P.N.L.), Slavomir Gvozdenovici (grupul minorităţilor naţionale), Dorel Covaci (P.S.D.), MolnAlin Popoviciu deputat (4)ar Zsolt (U.D.M.R.), Ovidiu Ganţ (grupul minorităţilor naţionale), Maria Grapini (P.C.) şi Adrian Diaconu (P.P.-D.D.) nu au putut fi contactaţi până la momentul finalizării materialului.

Zid în jurul fostului ministru Daniel Chiţoiu

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat negativ, marţi, cererea ministrului Justiţiei privind începerea urmăririi penale în cazul fostului ministru Daniel Chiţoiu. D.N.A. a cerut procurorului general să solicite Camerei Deputaţilor aviz pentru urmărirea penală a lui Daniel Chiţoiu, în dosarul „Carpatica”, pentru abuz în serviciu şi constituirea unui grup infracţional organizat, în perioada în care a fost ministru al Finanţelor. Procurorul general, Tiberiu Niţu, Cornel Samartineana înaintat Camerei referatul D.N.A. privind cererea de aviz pentru urmărirea penală a lui Daniel Chiţoiu. Din probele administrate de procurori a rezultat că, în calitate de ministru al Finanţelor, Daniel Chiţoiu a iniţiat proiectul de ordonanţă de urgenţă care reducea numărul membrilor consiliului şi prevedea noi cerinţe legate de calificările profesionale minime, fiind introdusă condiţia experienţei profesionale de minimum nouă ani de la data absolvirii studiilor. În referatul procurorilor se mai arată că, prin faptele descrise, au fost aduse vătămări atât intereselor Guvernului şi A.S.F., instituţii cu rol esenţial în garantarea respectării legii şi a principiului transparenţei instituţionale şi care ar trebui să acţioneze exclusiv în interesul public, cât şi lui Daniel George Tudor, vicepreşedinte pe sectorul de supraveghere a asigurărilor, care a fost nevoit să demisioneze din funcţia ocupată. “În acelaşi timp, grupul infracţional care viza protejarea intereselor S.C. Carpatica Asig S.A. ar fi obţinut un folos nepatrimonial prin adoptarea acestui act normativ, constând în posibilitatea de a influenţa deciziile autorităţii de supraveghere şi control”, este menniculae mircovici (2)ţionat în referatul procurorilor. 

La începutul votului, Crin Antonescu a declarat că grupul parlamentar al P.N.L. va vota favorabil, pentru a nu obstrucţiona demersurile Justiţiei.

Fostul ministru Daniel Chiţoiu le-a declarat deputaţilor din Comisia juridică faptul că este nevinovat şi că nu s-a sustras de la a da declaraţii procurorilor DNA, adăugând însă că nu există nicio dovadă la dosar că ar fi organizat un grup infracţional.

 

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis