Cultura face escală la Aeroportul Internațional Timișoara

Foto: UVT

Spațiile terminalului de sosiri externe ale Aeroportului Timişoara devin incinte expoziționale, spații pentru concerte, performance-uri, happening-uri sau flashmob-uri, în cadrul unui proiectului „Cultura face escală la Aeroportul Internațional Timișoara”, realizat în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timişoara.

 

Un spațiu special dedicat artei și evenimentelor muzicale și culturale a fost inaugurat în Aeroportul Internațional Timișoara, în baza unui parteneriat încheiat cu Universitatea de Vest din Timișoara. Proiectul – o premieră națională şi o avanpremieră a anului 2023, când Timișoara va fi capitală europeană a culturii – se realizează cu sprijinul preponderent al Facultății de Arte și Design şi al Facultății de Muzică și Teatru.

Foto: UVT

În Terminalul de sosiri externe a fost deschisă deja o expoziție care include peste 30 de lucrări de artă studențească, ținute vestimentare și obiecte ceramice.

Inaugurarea expoziţiei – la care au participat directorul general AIT, Dorel Grădinaru, rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, decanul Facultății de Arte și Design, prof. univ. dr. Camil Mihăiescu, şi prodecanul Facultății de Muzică și Teatru, lect. univ. dr. Adrian Korek –a fost urmată de un intermezzo muzical susținut de cvartetul Facultății de Muzică și Teatru din UVT și de un tur al expoziției.

Foto: UVT

Timișoara va fi Capitală Europeană a Culturii în 2023, astfel că acest spațiu, care acum poartă o amprentă artistică puternică, este un mare atu pentru orașul nostru, urmând să întâmpine numeroși turiști și consumatori de cultură de pe întregul continent. Aceștia nu vor intra într-un aeroport ca oricare altul, un spațiu neutru și exclusiv functional, ci se vor intersecta cu arta, vor avea o experiență culturală din prima clipă în care calcă în Timișoara”, declară rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

La rândul său, directorul General al Aeroportului Internațional Timișoara, Dorel Grădinaru, spune că, prin intermediul acestui proiect, „Cultura face escală la Aeroportul Internațional Timișoara”, „spațiul aeroportului este acum mult mai primitor și mai atractiv. El este de astăzi și un spațiu al educației prin cultură și artă.

Reprezentanţii celor două instituţii transmit că parteneriatul va continua prin mai multe serii de expoziții și evenimente culturale.

Print Friendly, PDF & Email