Foto: Constantin Duma

Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, explică rolul vizitei pe care preşedintele Klaus Iohannis a avut-o săptămâna aceasta, la Casa Albă, cu preşedintele SUA, Donal Trump, efectele pe care le poate produce aceasta implicit asupra situaţiei regionale şi, de asemenea, vorbeşte despre ceea ce ar avea România de făcut după această vizită. „Faptul că SUA transmit în continuare semnale încurajatoare către România face ca această vizită să fie un succes. Întâlnirile la cel mai înalt nivel, la Washington, nu sunt niciodată de circumstanţă”, spune Cristian Diaconescu.

„Întâlnirile la cel mai înalt nivel, la Washington, nu sunt niciodată de circumstanţă”

Domnule Cristian Diaconescu, cum ar trebui „citită”, în cheie strategică, vizita preşedintelui Klaus Iohannis la Casa Albă?

În primul rând, plecând de la contextul global. Astăzi, statele, mai ales cele din Europa, cunosc un proces de repoziţionare cauzat de mai mulţi factori. Pe de o parte, este tipul de competiţie cu conotaţii oarecum noi în care au intrat China, Federaţia Rusă şi SUA. Pe de alta, este dorinţa de schimbare la nivel european, care s-a reflectat în procesul electoral şi în apariţia unor forţe politice, unele dintre ele chiar anti-europene, cu care societăţile europene nu erau obişnuite până acum. Pe scurt, statele îşi caută noi parteneri; sunt în acest moment puse în discuţie multe dintre organizaţiile internaţionale multilaterale şi există proiecte decise mai ales la nivel bilateral în ceea ce priveşte marii jucători globali.

Faptul că SUA transmit în continuare semnale cât se poate de încurajatoare către România, în sensul că doresc ca noi să le rămânem partener strategic, face ca această vizită să fie un succes. Orice întâlnire bilaterală la Washington, la cel mai înalt nivel, chiar începând de la nivelul miniştrilor de Externe, are o agendă în care partea americană vine cu o contribuţie esenţială. Aceste întâlniri nu sunt niciodată de circumstanţă, nu se organizează doar pentru fotografii de grup, ci sunt pragmatice şi orientate înspre aspecte care interesează ambele ţări.

Acum au fost avute în vedere aspecte de securitate ce ţin de situaţia geopolitică, aspecte care pun în centru Marea Neagră – să nu uităm că prin Baza de la Kogălniceanu, cea mai avansată pe care americanii o au în bazinul Mării Negre, SUA sunt prezente în vecinătatea Mării Negre, având un rol semnificativ în ceea ce priveşte raporturile de securitate din această zonă. În al doilea rând, a fost avută în vedere securitatea energetică, aceasta devenind treptat un instrument care poate genera insecuritate politică, şi intenţiile de cooperare. În al treilea rând, trebuie avută în vedere înţelegerea pe care România o are, din perspectiva americană, în ceea ce priveşte securitatea şi stabilitatea la nivel regional în Europa Centrală şi de Est.

Pentru cei care se aşteptau la rezultate concretizate imediat după această vizită, trebuie să subliniem că la nivelul politic cel mai înalt se transmit semnale, nu se aprobă planuri. Odată ce aceste semnale sunt transmise, ele se execută fără a mai fi nevoie de alte negocieri la nivelurile subsecvente, atât ale Administraţiei de la Washington, cât şi ale structurilor guvernamentale de la Bucureşti. Or, din acest punct de vedere, contează ca această vizită să aibă sens pentru interesele României, pentru ca celelalte structuri să preia această disponibilitate a părţii americane, un jucător global major, şi să implementeze proiecte care să se circumscrie acestor raporturi adoptate.

„S-a trecut de la politica de dialog şi contingentare la cea de dialog şi descurajare în relaţia cu vecinătatea estică”

În Declarația Comună a celor doi preşedinţi una dintre temele abordate o reprezintă identificarea unor căi de aprofundare şi extindere a Parteneriatului Strategic. În ce ar putea consta aprofundarea şi extinderea lui?

În special, cred, în componenţa politico-militară. De ce spun acest lucru? În primul rând, pentru că suntem un stat de frontieră al NATO şi al UE, pentru că azi s-a trecut, conform deciziilor Alianţei Nord-Atlantice, de la politica de dialog şi contingentare la cea de dialog şi descurajare în relaţia cu vecinătatea estică a UE. Din acest punct de vedere, alături de dialogul politic şi de o relaţionare diplomatică, o componentă militară este cât se poate de necesară, aici existând o responsabilitate biunivocă atât a României, cât şi a SUA, aşa cum şi-au asumat-o. În al doilea rând, în ceea ce priveşte Parteneriatul strategic în problema energiei. România este un stat cu resurse. Interesele economice sunt, uneori, independente de cele politice, dar consecinţele unor proiecte economice au aproape întotdeauna şi efecte politice, şi geostrategice.

„Putem fi în egală măsură parteneri buni şi loiali, mai ales dacă avem un proiect comun, cu toate statele din spaţiul euro-atlantic”

Prin aceeaşi Declaraţie Comună, România şi SUA recunosc că securitatea energetică ţine de securitatea naţională, fiind subliniată opoziția față de proiectul germano-rus Nord Stream 2 și de alte proiecte care îi fac pe aliații și partenerii SUA şi ai României dependenți energetic față de Rusia. Această decizie ar putea avea repercusiuni în politica externă a României în raport cu Germania?

Vreau să fac o subliniere care mi se pare importantă dintr-o perspectivă de principiu. Într-o lume în care cu toţii suntem de acord că reaşezarea şi repoziţionarea strategice reprezintă priorităţi, faptul că SUA dialoghează cu un stat NATO şi al UE de o manieră ceva mai aprofundată decât cu alte state nu reprezintă, după părerea mea, un impediment de cooperare în interiorul Europei. Deci nu cred că, mai ales pentru o politică externă sofisticată, se pune în discuţie ideea că asocierea cu SUA pe anumite tipuri de proiecte ar reprezenta sau s-ar construi contraargumentativ împotriva vreunei stat partener din Europa. Putem fi în egală măsură parteneri buni şi loiali, mai ales dacă avem un proiect comun, cu toate statele din spaţiul euro-atlantic.

În legătură cu acest element concret, în urmă cu doi ani, când a fost lansat proiectul Nord Stream 2, ministrul de Externe de la acea dată a semnat, alături de jumătate dintre miniştrii de Externe din UE, o scrisoare prin care era criticat nu atât proiectul ca atare, cât faptul că acest coridor de energie ar fi ocolit Ucraina, aflată într-un moment de criză.

În Congresul SUA se află acum în discuţie un proiect de lege prin care s-ar intenţiona instituirea unui regim de sancţiuni în legătură cu firmele şi companiile care sprijină proiectul Nord Stream 2, dar pe de altă parte există declaraţii în legătură cu dezbaterea în Europa, cu includerea în agenda UE a dezbaterilor privind acest proiect şi există şi semnale în ceea ce priveşte sprijinirea Ucrainei din acest punct de vedere.

În acest moment nu există o chestiune definitivă. Reticenţele sunt cunoscute şi în Europa, şi dincolo de Atlantic, dar dialogul continuă şi vom vedea care vor fi rezultatele.

„România ar putea la un moment dat să preia sarcina livrării gazului către Europa Centrală şi de Est”

România ce ar avea de făcut concret pe această linie a consolidării securităţii energetice?

În primul rând, să-şi maximizeze beneficiile resurselor pe care le are. România deţine resurse minerale semnificative în raport cu întreaga vecinătate şi, evident, este un pol de atenţie şi din punct de vedere economic, şi geostrategic; România ar putea la un moment dat să preia sarcina livrării gazului către Europa Centrală şi de Est, mai ales spre Slovacia, Croaţia. Există şi interesul economic al acestor ţări să se aprovizioneze pe conducte ceva mai scurte, dar situaţia este destul de complicată, de data aceasta din cauza noastră. Pe de o parte, darea în funcţiune a conductei BRUA (Bulgaria-România-Ungaria-Austria – n.r.) a fost amânată cu un an, până în decembrie 2020, iar pe de pe altă parte Coridorul Sudic, conducta transanatoliană şi transadriatică, va deveni funcţional, deci competiţional pe piaţa energiei, la sfârşitul acestui an, aşa că rapiditatea cu care România pierde teren, din considerente care îmi scapă, mi se pare stranie; asta în condiţiile în care are, repet, resurse semnificative nu numai pentru a-şi asigura consumul naţional, ci şi pentru a exporta hidrocarburi.

SUA au transmis un semnal, dar responsabilitatea de a hotărî şi a se orienta spre proiectul economic cel mai fezabil le revine autorităţilor din România.

„România îndeplineşte patru condiţii din cinci pentru Visa Waiver”

„Statele Unite își reiterează sprijinul pentru eforturile României de a deveni eligibilă pentru intrarea în Programul Visa Waiver în conformitate cu cerințele legislației SUA”, se mai precizează în Declaraţia Comună cu referire la ridicarea vizelor pentru români. Cum se traduce această declaraţie?

România îndeplineşte patru condiţii din cinci, iar decizia finală se ia la nivel de Congres al SUA. Sigur că Administraţia americană a transmis un semnal de principiu pozitiv şi încurajator, dar, repet, este cât se poate de important ca vectorii politici, fie parlamentari, fie guvernamentali, să contacteze congresmeni, structurile, grupurile de prietenie, zonele republicane sau democrate semnificative din Congresul american pentru a genera o dinamică mai accentuată în legătură cu includerea României în Programul Visa Waiver. Existând acum o discuţie destul de avansată cu Polonia din acest punct de vedere, este un moment prielnic şi pentru noi şi ar trebui să profităm de această oportunitate.

„Avem o vulnerabilitate în ceea ce priveşte evaluarea de către partenerii noştri a credibilităţii politice din România”

Lupta împotriva corupţiei este şi ea prinsă în Declaraţia Comună, unde se vorbeşte despre „un angajament reciproc față de statul de drept și o justiție independentă”.

Lupta împotriva corupţiei reprezintă un subiect care nu lipseşte din niciuna dintre declaraţiile pe care partenerii noştri americani le fac când se întâlnesc cu oficiali de la Bucureşti, ceea ce nu e un semnal bun.

În al doilea rând, în legătură cu ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă, semnalele au fost repetate, inclusiv dinspre Departamentul de Stat. La un moment dat, s-au conjugat mesajele transmise de partea americană şi de cea europeană legat de ceea ce s-a întâmplat în România în ultimii doi ani. Este clar că avem o problemă remanentă, cronică în legătură cu modul în care se răspunde unui astfel de deziderat şi, totodată, avem o vulnerabilitate în ceea ce priveşte evaluarea de către partenerii noştri a credibilităţii politice din România. Unii politicieni au răspuns la mesajele SUA cerând expulzarea ambasadorului american de la Bucureşti – un semnal cel puţin contradictoriu pentru diplomaţia americană.

Faptul că lupta împotriva corupţiei a revenit şi în discursul preşedintelui Donald Trump nu e de mirare. Reprezintă o evaluare a întregului sistem administrativ şi diplomatic american în ceea ce priveşte situaţia din România.

Cine are puterea şi curajul să intervină să pună lucrurile în ordine în România nu mai este însă treaba celor din afara ţării, ci doar a noastră. În măsura în care se va găsi cineva capabil să stabilizeze problema statului de drept în România, acest mesaj din partea SUA va dispărea şi vor rămâne doar cele pozitive, încurajatoare.

„Orice întâlnire bilaterală cu un partener strategic atât de semnificativ, la cel mai înalt nivel, este consistentă şi importantă”

Rezumativ, a fost o vizită cu o agendă consistentă sau, din contră, cum acuză oponenţii politici ai domnului Iohannis, una inconsistentă şi cu tentă electorală?

Eu nu pot privi această vizită decât strict prin perspectiva României; orice întâlnire bilaterală cu un partener strategic atât de semnificativ, realizat la cel mai înalt nivel, este în egală măsură consistentă şi importantă. Dar substanţierea vizitei, ca de altfel şi a a altor tipuri de contacte, depinde de modul în care temele discutate vor fi implementate ulterior.

Există un subiect la care v-aţi fi aşteptat să fie abordat şi nu a fost, cel puţin nu oficial?

Nu ştiu dacă nu a fost abordat oficial, dar poate nici nu ar face obiectul unei comunicări publice. Mă refer la o prezenţă avansată nu numai a SUA, ci şi a NATO în România, comparat cu prezenţa pe care o au în zona baltică şi în cea a  nordului îndepărtat; e un subiect care m-aş fi aşteptat să fie pregnant subliniat.