Cristian Buşoi îşi depune candidatura pentru Primăria Capitalei

Cristian Busoi Foto Costi DumaEuroparlamentarul liberal Cristian Buşoi a anunţat că se va înscrie în competiţia internă a PNL pentru desemnarea candidatului la Primăria Capitalei, spunând că îşi doreşte să propună politici publice după modelul oferit României de preşedintele Klaus Iohannis.

 

Cristian Buşoi, a fost făcut, ieri seară, la sfârşitul evenimentului de lansare a platformei de comunicare online cu bucureştenii, BucureştiSănătos.ro.

În 15 iulie, potrivit calendarului asumat de PNL, îmi voi depune şi formal candidatura pentru a intra în competiţia internă a partidului. Sunt nişte etape foarte clare de desemnare a candidaţilor, vor exista şi studii sociologice şi, de asemenea, vor fi consultate şi organizaţiile din Bucureşti”, a declarat Cristian Buşoi, citat de presa centrală.

Cristian Buşoi, care este şi copreşedinte al PNL Sector 1, spune, însă, că este prematură o discuţie privind şansele sale de reuşită, însă a afirmat că va face tot ce îi stă în putinţă să îşi convingă colegii că poate fi o soluţie pentru probleme cu care se confruntă Bucureştiul. „Cel mai important lucru este că îmi doresc să propun politici publice după modelul oferit României de preşedintele Klaus Iohannis, model validat şi sustinut în noiembrie 2014 prin votul majoritar al oamenilor”, a declara Cristian Buşoi.

Preşedintele PNL, Alina Gorghiu, prezentă şi ea la eveniment, a afirmat că miza partidului este să aibă cea mai bună candidatură pentru Primăria Capitalei, adăugând că încurajează orice candidatură pentru competiţia internă a PNL: „Nu am niciun fel de preferinţă pentru candidatul care va reprezenta PNL în competiţia pentru Primăria Generală. Ar fi incorect. Cristi Buşoi este prietenul meu, cu toate acestea, sunt convinsă că şi eu şi Vasile Blaga vom opta pentru cel care va sta cel mai bine în sondajele de opinie. Miza PNL este să mergem la Primăria Capitalei cu cea mai bună candidatură, cu cel mai bun candidat, astfel încât să avem şanse să cucerim inima electoratului din Bucureşti”.

Print Friendly, PDF & Email