Crima oribilă la Sânandrei

Un tânăr din Sânandrei ar tăiat uşa unei case cu drujba, apoi şi-a atacat victima, ucigând-o. În casă erau trei adolescenţi.

 

Tânărul care, în această dimineaţă, a decapitat un bărbat, a fost reţinut de poliţişti imediat după ce a comis crima, fiind observat de oamenii legii în timp ce se plimba pe o stradă din localitate cu drujba în mână. Criminalul este un bărbat în vârstă de 32 de ani din localitate.

Acesta a tăiat cu drujba uşa de la intrarea în casa unui localnic, care era un văr de-al său, şi l-a atacat. Victima a încercat să fugă, dar a fost prinsă în curtea casei şi decapitată. Crima, după primele informaţii ale Poliţiei, s-ar fi produs pe fondul unui conflict mai vechi între cei doi.

În momentul omorului, în locuinţă se aflau şi copiii victimei, doi băieţi în vârstă de 14 şi 18 ani, şi prietena unuia dintre ei. Aceasta şi băiatul de 18 ani au reuşit să fugă, iar adolescentul de 14 ani şi-a rupt un picior în timp ce a încercat să scape pe geamul din spate al casei.

Ucigaşul a fost prins de poliţişti la foarte scut timp după comiterea crimei, în timp ce se plimba pe stradă, cu drujba în mână şi plin de sânge. Acesta a fost reţinut, fiind cercetat pentru omor. El va fi prezentat judecătorilor, cu propunere de arestare preventivă.

 

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, sorin.olaru@timpolis.ro