Creștere a numărului de decese asociate covid-19, în ultimele 24 de ore

În Timiș, numărul de noi îmbolnăviri cu covid-19 se menține constant față de ultimele 24 de ore: 97 de noi cazuri, față de 115 în ziua precedentă, dar la un număr foarte mic de teste anti-covid însă, 309, anunță Prefectura. A crescut, în schimb, îngrijorător numărul deceselor asociate covid.

 

Cele 97 de persoane depistate pozitiv în ultimele 24 de ore sunt, aproape jumătate, din Timișoara, unde s-au înregistrat 42 de cazuri, Giroc – 10, Lugoj – 6, Recaș și Ghiroda – câte 5, Sânnicolau Mare, Moșnita Nouă și Dumbrăvița –  câte 3, Jimbolia, Peciu Nou, Șag și Fârdea – câte 2, iar câte un caz la Făget, Becicherecu Mic, Cenad, Chevereșu Mare, Dumbrava, Giarmata, Liebling, Lovrin, Remetea Mare, Săcălaz, Sânmihaiu Român și Tormac.

În această dimineață, numărul total de persoane internate confirmate pozitiv a fost de 319 – mai mare ca în ziua precedentă, când au fost 297 –, 63 fiind la Terapie Intensivă. În același interval de timp s-au înregistrat zece decese, cu șase mai multe decât în ziua anterioară, cu acestea numărul total de victime făcute de noul coronavirus în Timiș ajungând la 567.

Direcția de Sănătate Publică Timiș anunță că în ultimele 24 de ore, în județ au fost carantinate 57 de persoane, iar 114 au intrat în izolare.

 

Print Friendly, PDF & Email