Creditele în franci elveţieni, contestate la Curtea Europeană de Justiţie

franci elvetieniRatele creditelor în franci elveţieni ar putea fi înjumătăţite dacă, şi în România, instanţele vor da câştig de cauză românilor cu astfel de împrumuturi. Aceasta după ce Curtea Europeană de Justiţie a decis pentru un client maghiar că nu trebuie să plătească rate duble din cauza creşterii cursului de schimb. Şi în Timiş, majoritatea creditelor neperformante fac parte din eşalonul împrumuturilor bancare în franci elveţieni.

 

Un precedent interesant

Băncile care au acordat masiv credite în franci elveţieni s-ar putea trezi cu multiple litigii pe rol şi în România, după ce o familie din Ungaria care, nemulţumită că plăteşte rate duble la creditul în franci elveţieni, a dat banca în judecată şi a cerut să plătească la cursul iniţial, pe motiv că nu a fost informată cu privire la riscurile cursului valutar. Curtea Europeană de Justiţie a dat justiţiabililor câştig de cauză, zilele trecute.

“Nu suntem împotriva punerii la punct a clauzelor abuzive, acolo unde ele sunt dovedite. Suntem împotriva abuzului de idee de clauză abuzivă. Ca şi cum, cineva care şi-a luat un împrumut s-a angajat să plătească, n-are niciun fel de responsabilitate, el a fost acolo un biet nevinovat, nu ştie ce-a făcut, nu ştie ce-a semnat. Cel care a plătit corect un credit, până la ultimul cent, ce să înţeleagă dacă vede că altcineva, cu curtea x, z, cu avocatul x şi y, ajunge să nu mai plătească sau să dea banii înjumătăţiţi”, a comentat această decizie guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

După decizia Curţii Europene de Justiţie, şi judecătorii din România – unde sunt aproximativ 100.000 de clienţi care s-au împrumutat în franci elveţieni – ar putea fi obligaţi să ţină cont de hotărârea acestei instanţe superioare. Potrivit legilor europene, decizia se aplică asupra tuturor statelor membre UE, dar nu automat. Astfel, fiecare debitor trebuie să se judece cu banca. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene susţine însă că nu poate să fi considerat acest curs de schimb ca făcând parte din preţul contractului. 

Chiar dacă procesele pot dura şi patru ani, oamenii ar putea avea ratele cu câteva sute de franci sau euro mai mici. Şi aceasta, pentru că decizia Curţii Europene este valabilă pentru procesele legate de credite în orice monedă străină.

O monedă imprevizibilă

Şi în Timiş, în topul restanţierilor executaţi silit au condus detaşat cei care s-au împrumutat în “monede exotice”, cum e cazul francului elveţian, a cărui valoare, în raport cu euro, a crescut cu aproape 50% în ultimii doi ani.

Disponibilizările şi ajustările salariale din 2009 şi 2010 i-au lovit mult mai crunt pe cei care aveau credite bancare în franci elveţieni, decât pe cei cu credite în euro sau lei. De altfel, şi BNR confirmă că dinamica restanţelor la creditele în monedă exotică a fost în ultimul an mult mai pronunţată decât în cazul împrumuturilor în lei şi euro. Practic, dacă restanţele la monedele clasice de creditare au crescut cu aproximativ 300%, la împrumuturile în franci s-a ajuns la o creştere de peste 1.000%. Potrivit BNR, restanţele totale la creditele în franci elveţieni acordate persoanelor fizice se ridică la peste 300 de milioane lei, faţă de doar 23 de milioane lei, cât erau în februarie 2009, în creştere de zece ori. În aceste condiţii, aproximativ 35% dintre timişenii care au fost executaţi silit de către bănci anul trecut aveau credite în franci elveţieni.

“Multe bănci prezentau creditele în franci elveţieni drept cea mai avantajoasă ofertă de creditare, într-un moment în care, raportat la curs, francul elveţian ajunsese să fie mai ieftin ca dolarul. Evident că nimeni nu ştia în acel moment cum va evolua această monedă, şi iată că acum s-a dovedit a fi cea mai proastă variantă de creditare”, spune economistul timişean Nicolae Bobiţan.

Print Friendly, PDF & Email