Corul comunitar, un proiect unic în România, debutează la Timişoara

Gabriel Bebeşelea. Foto: Ionuţ Macri

La Timişoara va începe, peste câteva zile, al patrulea mare eveniment al Filarmonicii Banatul Timișoara, în anul Capitalei Europene a Culturii: debutul Corului comunitar, care va fi dirijat de Gabriel Bebeşelea.

 

Corul comunitar, un proiect unic în România, în care actul artistic presupune și implicarea comunității locale, va avea loc în 4 august, de la ora 21, în Parcul Rozelor. Evenimentul presupune o mare desfășurare de forțe din punct de vedere artistic. Pe scenă vor urca peste 300 de oameni: artiști din Orchestra simfonică și Corul „Ion Românu” ale Filarmonicii Banatul Timișoara și locuitori ai urbei.

Soliștii ale căror voci vor fi auzite sunt artiști consacrați ai marilor scene ale lumii, precum soprana Adela Zaharia, mezzosoprana Roxana Constantinescu, tenorul Cosmin Ifrim și baritonul Şerban Vasile. Dirijor al concertului și coordonator al proiectului este maestrul Gabriel Bebeşelea.

În cadrul concertului va fi interpretată Simfonia a IX-a în re minor, op. 125 de Ludwig van Beethoven, o lucrare monumentală, structurată pe patru părți. În ultima dintre ele, alături de artiști vor cânta și locuitori ai Timişoarei, care au repetat încă din primăvară pentru acest mare eveniment, sub îndrumarea maestrului Iosif Todea, dirijorul Corului „Ion Românu” al Filarmonicii Banatul Timișoara.

Prima audiţie a Simfoniei a IX-a în re minor – reamintesc reprezentanţii Filarmonicii Banatul – a avut loc în 7 mai 1824, la Viena, şi a înregistrat un succes fulminant. Beethoven, complet surd încă din 1818, se afla pe scenă lângă dirijorul Michael Umlauf, întorcând paginile partiturii şi gesticulând cu furie spre o orchestra pe care nu o putea auzi. La sfârşitul lucrării, când publicul aplauda, Beethoven, nedându-şi seama că a rămas cu câteva măsuri în urmă, dirija încă. Se spune că solista Caroline Unger s-a apropiat de el şi l-a întors spre publicul aflat în picioare care, de încântare, flutura batiste albe şi pălării. A fost salutat cu cinci salve de aplauze, în timp ce familia imperială a fost salutată doar cu trei, la intrarea în sală.

Renumită și pentru grandiosul final coral pe versurile poetului Friedrich Schiller, o parte a aceastei simfonii este actualul imn oficial al Uniunii Europene, fragment cunoscut drept Oda bucuriei.

Accesul la concert este gratuit. Evenimentul, organizat de Filarmonica Banatul Timișoara, este finanțat din bugetul local al Municipiului Timișoara.

 

Print Friendly, PDF & Email