Constantin Ostaficiuc a demisionat din funcţiile de conducere deţinute în PDL şi PNL Timiş

Constantin OstaficiucAtribuţiile de conducere ale lui Constantin Ostaficiuc, vor fi preluate, în baza unui acord cu co-preşedintele PNL, Vasile Blaga, de către secretarul general al PDL Timiş, Dan Popa.

 

Fostul peşedinte al PDL Timiş, Constantin Ostaficiuc, şi, de câteva zile, după fuziunea PDL cu PNL, co-preşedinte al PNL Timiş, şi-a anunţat, vineri după-amiază, demisia, din toate funcţiile politice de conducere deţinute. Argumentându-şi decizia, Constantin Ostaficiuc a precizat doar că a ajuns la concluzia că trebuie să se retragă din prima linie, şi nu din calitatea de membru al unei echipe, într-o perioadă în care, după ce s-a implicat în procesul de reconstrucţie a PDL, partidul a dobândit forţă şi este angajat în realizarea unei noi construcţii politice, împreună cu PNL.

Referindu-se la modul în care îşi doreşte să evolueze partidul în fruntea căruia s-a aflat în ultimii ani, Constantin Ostaficiuc a precizat că partidul este, în acest moment, „aşezat solid” şi că trebuie să îşi dea drumul, să se întărească şi să domine viaţa politică în următorii ani.

Eu cred că am construit această echipă, (…) acum e momentul să se testeze singură”, a mai declarat fostul preşedinte al PDL Timiş, Constantin Ostaficiuc.

Conducerea interimară a PDL Timiş şi atribuţiile de conducere din fruntea PNL vor fi preluate interimar de către secretarul general al PDL Timiş, Dan Popa, existând, potrivit precizărilor făcute de fostul lider PDL, Constantin Ostaficiuc, chiar şi o decizie în acest sens, semnată de către preşedintele partidului şi copreşedinte al PNL la nivel naţional, Vasile Blaga.

Dan Popa, interimar din partea PDL la conducerea PNL Timiș

Co-președintele PNL, Timiș Nicolae Robu, a reacționat, vineri, după anunțul legat de demisiile celuilalt co-președinte al PNL Timiș, ex-democrat-liberalul Constantin Ostaficiuc, din pozițiile de conducere pe care le deținea, la vârful PDL Timiș și, acum, al PNL Timiș: „Decizia domnului Constantin Ostaficiuc de a demisiona din funcția de co-președinte PNL Timiș din partea fostului PDL reprezintă o opțiune personală, pe care o respect, fără a o comenta”.

Nicolae Robu a i-a mulţumit fostului său partener la conducerea ACL Timiș, pentru colaborare, și și-a exprimat speranța că întreaga organizație PNL Timiș se va putea baza pe sprijinul acestuia și în continuare.

În ceea ce privește identitatea celui care va asigura interimatul la conducerea PNL Timiș, în persoana ex- secretarului general al PDL Timiș, Dan Popa, Nicolae Robu spune că vor exista și pe mai departe premisele unei bune colaborări, întrucât „îl cunosc bine pe Dan Popa, este om serios și capabil și n-am nicio rezervă că vom colabora foarte bine”.

Nicolae Robu: „Ce avem de făcut este să ne consolidăm, să îndepărtăm pas cu pas, cu înțelepciune, PSD-ul din pozițiile de putere-cheie”

Nicolae RobuCo-președintele PNL Timiș și-a reiterat, în context, și îndemnul adresat membrilor celor două partide – PNL și PDL – de a se mobiliza, pentru a contribui la realizarea eficientă a procesului de fuziune asumat: „Îi îndemn pe toți colegii să nu mai vorbim de “noi și ei”, să nu mai gândim, măcar, în acești termeni. Suntem o echipă, și încă una redutabilă – am obținut duminică un scor de peste 70% în Timișoara și excelent și în județ pentru candidatul nostru, Klaus Iohannis, și suntem un singur partid, PNL, și ce avem de făcut acum este să ne consolidăm ca atare, să îndepărtăm pas cu pas, cu înțelepciune, PSD-ul din pozițiile de putere-cheie și să producem rezultate în interesul cetățenilor, în acord cu așteptările lor de la noi”.

Print Friendly, PDF & Email