În lipsa analizării tuturor argumentelor

Consiliul Local dă hotărâri, iar două licee le sfidează

Conducerile a două licee din Timişoara refuză să pună în aplicare o hotărâre de Consiliu Local, care vizează mutarea dintr-un sediu în altul. Interesant este de ce nu se analizează toate argumentele pro şi contra înainte ca o astfel de propunere să ajungă în Consiliul Local şi de ce trebuie să se ajungă la scandaluri cu iz de circ, la ignorări ale legii, de o parte, şi ameninţări cu plângeri penale, de alta.

Forţa Civică: „Sigur primarul ştia de aceste probleme

cladire Colegiul Tehnic de Vest Timisoara (5)Reprezentanţii partidului Forţa Civică filiala Timiş acuză conducerea Municipalităţii de iresponsabilitate când vine vorba despre modul în care a fost tratată problema mutării Liceului de Arte Plastice şi a Colegiului Tehnic de Vest.

Andrei Văcaru, preşedintele F.C. Timiş, declară că nu înţelege de ce primarul Nicolae Robu a ales să se preocupe de această problemă cu două – trei zile înainte de începerea anului şcolar, în condiţiile în care era cunoscut faptul că Liceul de Arte Plastice stă într-o clădire care nu este în patrimoniul Primăriei. „Sigur că primarul ştia de aceste probleme, dar a fost ocupat cu palmierii şi concediile şi, cu două – trei zile înainte de începerea şcolii, se trezeşte că trebuie să scoată Colegiul Tehnic de Vest şi să-l mute acolo unde Artele nu au vrut să se mute în 2011, din motive obiective sau neobiective, nu contează acest aspect”, spune Andrei Văcaru. În plus, nu vede de ce profesorii de la Colegiul Tehnic de Vest ar trebui să respecte decizia de a se muta în altă clădire, din moment ce conducerea Liceului de Arte Plastice nu a respectat o hotărâre similară dată de Consiliul Local.

La finalul săptămânii trecute, dascălii de la Colegiul Tehnic de Vest s-au baricadat în şcoală, când primarul şi o echipă a Retim au venit pentru a muta mobilierul liceului la Şcoala Generală nr. 9, de pe b-dul Liviu Rebreanu.

Argumente şi argumente

liceu-arte-În iulie, Consiliul Local a aprobat proiectul privind mutarea Liceului de Arte în clădirea în care funcţionează acum Colegiul Tehnic de Vest, pe b-dul Regele Carol I.

Motivul invocat de reprezentanţii Primăriei a fost cuantumul prea mare al chiriei, 30.000 de euro, plătită de Liceul de Arte către proprietarul clădirii de pe bulevardul Mihai Eminescu, Fundaţia Caritatea. Totodată, s-a decis ca elevii Colegiului Tehnic de Vest să urmeze cursurile în clădirea Şcolii Generale nr. 9, de pe b-dul Liviu Rebreanu.

Asta, deşi, în 2011, a existat o altă hotărâre de Consiliu Local care prevedea ca Liceul de Arte să fie mutat în clădirea Şcolii Generale nr. 9. Conducerea unităţii de învăţământ a refuzat atunci mutarea, pe motiv că spaţiul alocat este insuficient pentru desfăşurarea procesului de învăţământ, ţinând cont de specificul vocaţional al liceului.

Viceprimarul Dan Diaconu admite şi el, acum, că soluţia de a muta Liceul de Arte în clădirea de pe b-dul Liviu Rebreanu nu este fezabilă, având în vedere că cei 370 de elevi, câţi învaţă la “Arte”, au nevoie de 30 de clase, iar în imobilul care le fusese repartizat acum doi ani, nu erau disponibile decât 19. Viceprimarul susţine, în schimb, că acel imobil de pe b-dul Liviu Rebreanu se pretează activităţii Colegiului Tehnic de Vest, dat fiind că, deşi are 400 de elevi, aceştia au nevoie de 12 clase, la zi, pentru că este „un liceu tehnic şi nu are nevoie de săli diferite”.

Conducerea Colegiului Tehnic de Vest, ameninţată cu plângere penală

Totuşi, la diferenţă de doi ani, reprezentanţii a două unităţi şcolare din Timişoara refuză să respecte o hotărâre dată de Consiliul Local, iar nimeni nu ia nicio măsură împotriva conducerilor celor două instituţii de învăţământ.

Viceprimarul Dan Diaconu spune că, în 2011, s-a decis ca, pe fondul nerespectării deciziei de către Liceul de Arte Plastice de a se muta în clădirea de pe Liviu Rebreanu, Primăria Timişoara să nu-i mai achite acestei unităţi şcolare cheltuielile pentru utilităţile publice. De atunci şi până în prezent, aceste cheltuieli au fost plătite de consiliul de administraţie al şcolii, cu banii strânşi în urma licitaţiei lucrărilor de pictură ale elevilor.

Dan Diaconu declară că aceeaşi măsură se va lua şi în cazul în care reprezentanţii Colegiului Tehnic de Vest vor refuza să se mute din actuala clădire. Aceeaşi idee este susţinută şi de primarul Nicolae Robu.  Cuantumul cheltuielilor anuale pentru întreţinerea şcolii se apropie, în momentul de faţă, de un milion de lei, dintre care doar 200.000 de lei sunt acoperiţi de Ministerul Educaţiei, restul sumei fiind alocată din bugetul local.

Suplimentar faţă de această măsură, primarul Nicolae Robu a afirmat că va acţiona în in-stanţă profesorii de la Colegiul Tehnic de Vest, care refuză să plece din sediu. Edilul atrage atenţia asupra faptului că această şcoală are acelaşi număr de personal ca atunci când avea peste o mie de elevi, în condiţiile în care aceştia au ajuns în momentul de faţă la puţin peste 400. În plus, spune edilul, “Colegiul Tehnic de Vest are doar 12 clase şi nu e normal aşa ceva”.

Liceul de Arte Plastice îşi desfăşoară activitatea într-o clădire de pe b-dul Mihai Eminescu, imobil care a fost retrocedat în natură Fundaţiei Caritatea – Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul Mozaic, în 2003.

Colegiul Tehnic de Vest îşi desfăşoară activitatea într-o clădire de pe b-dul General Dragalina nr. 8 colţ cu b-dul Regele Carol I nr. 11, imobilul fiind dobândit în proprietatea privată a Municipiului Timişoara, în urma schimbului imobiliar efectuat cu Ordinul Călugăriţelor de la Notre Dame, în baza unei hotărâri de Consiliu Local  din aprilie.

Anul trecut, doar patru elevi ai Colegiului Tehnic au promovat Bacalaureatul

bacalaureatConducerea Primăriei afirmă că nici performanţele şcolare ale elevilor de la Colegiul Tehnic de Vest nu justifică cheltuielile. În ultimii doi ani, procentul de promovabilitate la Bacalaureat s-a situat sub 20 la sută. În sesiunea iulie 2012, procentul de promovarea a examenului de maturitate a fost de sub doi la sută, din 118 elevi prezenţi, doar doi au trecut examenul. În sesiunea de toamnă a anului trecut, procentul de promovare a fost de 4,4 la sută, din 45 de elevi, doar doi au promovat.

O situaţie puţin mai bună a fost anul acesta, procentele de promovabilitate din cele două sesiuni de examinare fiind de 13 respectiv 18 la sută, dar asta pentru că s-au înscris la Bacalaureat un număr mai mic de elevi, în medie 50, după cum spune Cornel Petroman, inspector şcolar general al jude-ţului Timiş. Totuşi, în ciuda rezultatelor slabe, acesta nu pledează pentru desfiinţarea liceu-lui, aşa cum vehiculau reprezentanţii Primăriei, ci pentru comasarea lui cu alte unităţi de învăţământ: „Acest liceu nu este rentabil, mai ales din punct de vedere financiar. Până  în luna septembrie, conducerea şcolii a epuizat banii de salarii şi de utilităţi”.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis