Consiliul Județean Timiș anunţă creșterea bugetului alocat în acest an dezvoltării Aerodromului Cioca. Clădirile sunt, însă, în proprietatea Primăriei Timişoara.
Astăzi, administraţia judeţeană a luat decizia alocării a peste 800.000 de lei pentru noi lucrări la Aerodromul Cioca, de pe Calea Torontalului din Timișoara. Din această sumă, 340.000 de lei sunt destinaţi realizării unui heliport, iar 500.000 de lei sunt prevăzuți pentru securizarea pistei, prin refacerea gardului de protecție stradal și realizarea a trei porți de acces.
Heliportul, motivează oficialii CJ Timiş, va crea premisele pentru noi activități generatoare de venituri suplimentare pentru bugetul județului, dar și în sprijinul instituțiilor care desfășoară activități de siguranță și protecție civilă.
„Am gândit dezvoltarea Aerodromului pe mai multe direcții. Vorbim aici de crearea condițiilor necesare pentru organizarea de activități generatoare de profit și a unor activități de divertisment. Evident, cele două nu se exclud. Apoi vorbim de crearea unei infrastructuri specifice care să înlesnească intervenția autorităților statului în situații de urgență, de protecție civilă. Este normal ca un oraș mare ca Timișoara să aibă asemenea facilități, iar noi, cei de la Consiliul Județean, facem acest lucru posibil”, spune președintele CJ Timiș, Călin Dobra.
Oficialii CJ Timiş afirmă că merg mai departe cu dezvoltarea Aerodromului, deși, acuză ei, întâmpină blocaje prin refuzul Primăriei Timișoara de a ceda clădirile Aeroportului Cioca.
Terenurile de pe Calea Torontalului km 3, cunoscute ca Aeroportul Utilitar Cioca, se află în proprietatea CJ Timiș, însă nu și clădirile care deservesc aerodromul, acestea fiind deținute de Consiliul Local Timişoara. „Pentru modernizarea aeroportului utilitar și utilizarea acestuia la capacitate maximă este necesară transferarea construcțiilor în proprietatea județului”, spun reprezentanţii CJ Timiş.
După ce CJ Timiş a votat, în luna iunie, transmiterea unei solicitări către Primăria Timişoara, solicitând clădirea Aeroportului Utilitar Cioca, primarul Nicolae Robu anunţa că Municipalitatea va cere administraţiei judeţene să cedeze terenul pe care se află respectivele clădiri: „Cred că mult mai potrivit ar fi să cedeze CJ Timiş drepturile de proprietate asupra terenului, terenul în sine către Consiliul Local, pentru că una-alta, și nu o luați ca joc politic, noi necesităm proprietățile, avem forța să o facem, avem oameni şi resurse. CJ Timiş nu și-a valorificat nimic din patrimoniu. În răspunsul către CJ Timiş, care va fi un răspuns negativ, va fi și solicitarea de transfer a terenului către Primărie”.
Administraţia judeţeană transmite că are în lucru transformarea Aeroportului Cioca într-un punct de interes național în organizarea de evenimente specifice li anunţă că este pe punctul de finaliza licitația pentru contractarea serviciilor de proiectare necesare certificării aerodromului.
Ultimele comentarii