Consilier judeţean PNL: „Sorin Grindeanu nu exclude posibilitatea ridicării unui gard la granița cu Serbia. O poziţionare nefericită”

Marian Vasile secretar general adjunct al PNL Timis Foto PNL TimisPreşedintele Consiliului Judeţean Timiş nu exclude ridicarea unui gard la granița cu Serbia, după modelul ungar. Un consilier judeţean PNL îi dă replica.

 

Președintel Consiliului Județean Timiș, social-democratul Sorin Grindeanu, fost ministru în Guvernul Ponta, a declarat ieri, unui site local, cu privire la gestionarea crizei migranților, că nu exclude ridicarea unui gard la granița cu Serbia, după modelul ungar.

În primul rând, ar fi fost de dorit ca domnul Grindeanu să fi avut preocupări în această privință și în urmă cu un an, când dumnealui era atât ministru al Guvernului Ponta, cât și președinte al PSD Timiș. Mă refer la momentele când eu am fost primul politician din regiune care a ieșit în spațiul public, solicitând Guvernului transparență, plan de acțiune asumat și adus la cunoștința autorităților locale, precum și implicarea societății civile”, spune Marian Constantin Vasile, consilier judeţean din partea PNL.

Acesta mai spune că această problemă a migranților, acută și foarte serioasă, necesită din partea politicienilor, mai ales a celor cu funcții de conducere, o gestionare diplomată.

 

Citeşte şi: În rezolvarea crizei refugiaților ar trebui să fie implicată şi societatea civilă

 

Marian Vasile afirmă că social-democratul Sorin Grindeanu a declarat că nu exclude posibilitatea ridicării unui gard la granița cu Serbia, după modelul ungar care a creat atâta rumoare în UE. „Or, o astfel de poziționare a președintelui CJ Timiș este nefericită în contextul geo-politic complicat în care ne aflăm, când este nevoie să ne apropiem de vecinii noștri sârbi, colaborând mai bine pe toate planurile, nu să ne izolăm prin astfel de demersuri. Totodată, în condițiile cursei pentru obținerea titlului Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2021 și ale atuurilor cu care ieșim totdeauna în fața Europei și investitorilor, printre care multietnicitate și multiculturalism, respectând totodată rădăcinile noastre în Banatul istoric, ce cuprindea și o parte a Serbiei, și amintind programul transfrontalier de finanțare europeană România – Serbia, consider că aceste declarații sunt neavenite într-o astfel de perioadă”, spune consilierul judeţean.

Marian Vasile le reaminteşte politicienilor că este nevoie, mai ales în această perioadă preelectorală, „de mai multă atenție în gestionarea destinelor comunității noastre, pentru a nu afecta proiectele și buna dezvoltare a județului în care trăim, relațiile interregionale și interstatale”.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis