Confidenţialitatea neregulilor – practică nouă la Inspecţia Judiciară

În noile rapoarte apar formulări de tipul „Tribunalul T”, sau „Judecătoria M”

dosare2Confidenţialitatea exacerbată din domeniul justiţiei pare să ia noi proporţii, Inspecţia Judiciară luând decizia ca, în noile rapoarte de control, să nu mai facă publice numele instanţelor la care a descoperit nereguli. Reprezentanţi ai societăţii civile şi ai unor ONG-uri care monitorizează situaţia justiţiei spun că situaţia nu este normală.

 

Tot mai puţine informaţii

Rapoartele, dar şi comunicatele pe care le fac publice multe instituţii din domeniul judiciar par să se semene tot mai mult cu nişte poveşti. Astfel, sunt prezentate o serie de aspecte fără niciun fel de element concret – nume, date, numere de dosar. Este un aspect care poate fi remarcat şi la Inspecţia Judiciară, din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, care în ultimele rapoarte a decis să exacerbeze confidenţialitatea şi, după ce de mult timp nu mai sunt publicate nici măcar iniţiale judecătorilor sau ale procurorilor găsiţi vinovaţi de diverse nereguli, acum nu mai sunt publicate nici numele instanţelor de judecată sau ale unităţilor de parchet la care sunt descoperite respectivele nereguli.

Dacă în anii precedenţi era posibil ca presa să prezinte situaţia unui dosar stătea cu anii pe rolul unor instanţe, acum acest lucru nu mai este posibil. În ultimele rapoarte publicate pe site-ul Inspecţiei Judiciare, cum este, de pildă, „Raportul de control vizând dosare mai vechi de 10 ani” sau Raportul de control privind verificarea măsurilor luate de procurori şi conducerile parchetelor în vederea soluţionării dosarelor mai vechi de doi ani de la data sesizării”, chestiuni care ar interesa orice contribuabil şi justiţiabil, apar formulări de genul “dosarul nr. …/2005, având o vechime în sistemul judiciar de peste 21 de ani şi 8 luni, a fost înregistrat în sistem la data de 19.10.1993, pe rolul Judecătoriei T., sub nr. …/1993, iar la data de 17 iunie 1998, după administrarea unui probatoriu complex, s-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului C”. Deci, lipsind elementele concrete de identificarem, un fel de poveşti nemuritoare…

Or este greu de înţeles de ce ar trebui protejată identitatea unei instanţe pe rolul căreia un dosar a zăcut poate zeci de ani.

Georgiana Iorgulescu, fost membru în Consiliul Superior al Magistraturii din partea societăţii civile şi director executiv al Centrului de Resurse Juridice, declară că aceasta este o măsură pe care nu o înţelege. „Consider că datele obţinute în urma controalelor Inspecţiei Judiciare sunt de interes public, şi nu înţeleg de ce i s-ar ascunde justiţiabilului interesat numele instanţelor în cauză. Până la urmă oricine are dreptul să ştie dacă sunt probleme la nivelul unor servicii publice, dacă o instanţă are o problemă legată de deficit de personal sau de management defectuos”, ne-mai spune Georgiana Iorgulescu.

Confidenţialitate fără limite?

Anul trecut, respectând aceleaşi principii de confidenţialitate care au făcut ca nici măcar numerele dosarelor să nu fie făcute publice, Inspecţia Judiciară din cadrul CSM publica un studiu privind respectarea dispoziţiilor legale referitoare la modalitatea de instrumentare a cauzelor, precum şi din perspectiva practicii judiciare a instanţelor judecătoreşti sub aspectul măsurilor dispuse pentru recuperarea prejudiciilor în dosarele penale, fiind vizate în special infracţiunile de fraude cu fonduri europene, dar şi evaziune fiscală, contrabandă sau de spălare de bani.

Atunci erau precizate măcar ca informaţie statistică o parte din cifrele relevante aferente instanţelor din subordinea Curţii de Apel Timişoara, menţionându-se că faţă de ce se întâmplă în alte zone, instanţele arondate Curţii de Apel Timişoara au un număr relativ mic de dosare de acest gen cu vechime fiind identificate doar două cauze cu vechime de trei până la cinci ani, faţă de 11, de exemplu, la Curtea de Apel Cluj.

Mai nou, nici măcar acest gen de date inofensive par să nu mai fie accesibile.

Print Friendly, PDF & Email