Conferință națională pe tema imunoterapiei, organizată la Timișoara

Şerban Negru. Foto: OncoHelp

Asociația OncoHelp organizează la Timișoara conferința naţională cu tema “Imunoterapia cancerului”, eveniment la care sunt aşteptaţi în jur de 400 de medici oncologi, radioterapeuți şi hematologi.

 

Conferinţa „Imunoterapia cancerului” va avea loc în perioada 20- 23 februarie, eveniment prin intermediul căruia organizatorii intenţionează să continue dezbaterile inițiate la nivel național pe tema imunoterapiei. Această conferință este organizată sub umbrela “OncoHelp Winter School”, fiind un eveniment educațional marca Asociației OncoHelp, aflat anul acesta la cea de-a treia ediție.

În cadrul conferinței participanților le va fi oferită o informare aprofundată asupra noutăților apărute în domeniul terapiilor imune în România și vor fi aduse în discuţie aspecte legate de zona translațională a medicinei și posibilele evoluții ale acesteia, anunţă reprezenrtanţii Asociației OncoHelp Timişoara. Având în vedere caracterul educațional de școală de iarnă, mai spun ei, se va insista mult asupra aspectelor practice și asupra interactivității întregului eveniment, iar conferința va fi prefațată de un curs de imunologie fundamentală, extrem de apreciat de participanții la edițiile anterioare.

La conferinţă sunt invitaţi 66 de speakeri şi sunt aproape 400 de medici participanți înscriși. Personalități de marcă din domeniul oncologiei medicale românești și internaționale sunt invitate să susțină prelegeri și prezentări interactive, astfel încât participanții vor avea ocazia de a împărtăși idei și exemple de bună practică. Pe lângă prelegerile științifice, evenimentul va include și expoziții de prezentare a produselor farmaceutice utilizate în terapia oncologică.

Anul acesta am invitat din nou personalități de marcă ce vor evidenția progresele rapide ale terapiilor imune, sub forma unor prelegeri și discuții interactive. Sunt anunțate oficial patru dezbateri incendiare, în care combatanții vor lupta cu îndârjire pentru supremația propriilor convingeri. Desigur, orice alte dezbateri la sfârșitul prelegerilor sunt binevenite”, declară conf. dr. Șerban Negru, din partea Asociației OncoHelp.

Imunoterapia reprezintă cel mai nou tratament inovator în lupta împotriva cancerului. Prin imunoterapie este activat sistemul imunitar al pacientului bolnav de cancer, astfel încât acesta devine capabil să recunoască celulele tumorale și să le distrugă, explică specialiştii Asociaţiei OncoHelp: „Se anticipează că, în viitor, imunoterapia oncologică va ocupa rolul principal în planul de tratament al mai multor forme de cancer, în timp ce modalitățile tradiționale de tratament – chimioterapia, radioterapia sau terapiile țintite – vor ramâne pe plan secundar”.

Print Friendly, PDF & Email