Conferința internaţională Security Challenges in the Balkans, organizată de Universitatea de Vest în parteneriat cu asociația New Strategy Center, la Timișoara, a creat un cadrul real de dezbatere despre marile provocări de securitate în zona Balcanilor, transmit organizatorii evenimentului.
Conferinţa a reunit reprezentanți ai instituțiilor cu responsabilități în domeniul afacerilor externe și apărării, precum Teodor Meleșcanu, ministru al Afacerilor Externe, Leonard Orban, consilierul prezidențial pentru afaceri europene, și generalul Nicolae Ciucă, șeful Statului Major General al Aramatei Române. Vorbitori reprezentând ONU, corpul diplomatic, mediul instituțional sau academic din Turcia, Bulgaria, Croația, Albania, Germania, Marea Britanie, Italia, Franța au analizat marile provocări ale zonei Balcanilor și politica UE și NATO față de această regiune încă vulnerabilă din punct de vedere securitar.
Studenții și profesorii Universității de Vest, dar și ceilalți invitați participanţi la dezbatere au avut posibilitatea să interacționeze și să discute cu vorbitorii prezenți.
„Credem că prin asemenea demersuri, cum a fost conferința «Security Challenges in the Balkans», se consolidează și mai mult profilul academic al Timișoarei, fiind bucuroși că pe harta cooperării dintre zona academică și cea a think tank-urilor de specialitate apar noi inițiative care reflectă interesul României pentru spațiul Balcanilor”, transmit, într-un comunicat comun, prof. univ. dr. Marilen Pirtea, rectorul UVT, şi Ionel Niţu, preşedintele asociației New Strategy Center.
Cei doi anunţă că UVT și New Strategy Center își propun să organizeze şi o a doua ediție a conferinței Security Challenges in the Balkans: „Ne dorim ca anul viitor să avem ca temă majoră de dezbatere provocările din spațiul cibernetic, fiind convinși că un asemenea subiect este foarte important pentru mediul academic, instituțional și economic atât din România, cât și din zona Balcanilor.”
Citeşte şi: Teodor Meleşcanu, al Timişoara: „Trebuie să oferim un cadru în care imigranţii să se simtă în siguranţă”
Ultimele comentarii