Concert de comemorare a Holocaustului, la Timişoara

Sinagoga din Cetate. Foto: Sebastian Puraci

De Ziua națională de comemorare a Holocaustului, marcată în 9 octombrie, la Timişoara va fi organizat un concert, la Sinagoga din Cetate, dedicat memoriei victimelor Holocaustului.

 

Concertul, susținut de Hakoon Smith (Regatul Norvegiei), Patrik Cibula (Slovacia), Jaquelin Smith (Statele Unite ale Americii) și compania artistică Lulughi Shukar (Timișoara), va avea loc luni, 9 octombrie, de la ora 18, la Sinagoga din Cetate, pe strada Mărășești numărul 6.

Evenimentul este organizat de Comunitatea Evreilor Timișoara în colaborare cu International Voice of Justice și Asociația Centrul de Resurse pentru Regenerare Urbană.

Cei care doresc să participe sunt invitaţi să confirme participarea ori telefonic, la numărul 0754 366 756, ori online, la adresa de email contact@acrru.ro, până vineri, 6 octombrie, ora 12.

Ziua națională de comemorare a Holocaustului este un eveniment organizat pe 9 octombrie, dedicat comemorării victimelor Holocaustului și, în special, rolului României în acest episod al istoriei, un episod istoric pe care suntem datori să nu îl uităm pentru a nu repeta greșelile trecutului.

 

 

Print Friendly, PDF & Email