Aproximativ 3.000 de spectatori au urmărit un spectacol de excepţie susţinut, sâmbătă seară, de Filarmonica „Banatul” într-un sens giratoriu din Timişoara, iar în faţa publicului au defilat o limuzină de epocă, un tramvai tras de cai, dar şi o „ambulanţă culturală”.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a fost cel care a deschis spectacolul Filarmonicii „Banatul” susţinut în sensul giratoriu din Piaţa Bălcescu, din oraş, el spunând, citat de Mediafax, că Timişoara are resurse să organizeze astfel de evenimente: „Timişoara are resurse să organizeze asemenea manifestări. Nu am vrut să văd desfăşurătorul pentru că am vrut să fie o surpriză şi pentru mine. Domnul Gârboni (Ioan Gârboni, directorul Filarmonicii – n.r.) are o imaginaţie bogată. Nu ştiu unde aţi mai văzut un concert într-un sens giratoriu”.
Spectacolul, care a adunat aproximativ 3.000 de oameni în sensul giratoriu şi care a durat o oră, a fost deschis de Josef Kappl, unul din componenţii trupei „Pasărea Rock”. Acesta şi-a făcut apariţia într-o limuzină de epocă, decapotabilă, cântând. Apoi, un tramvai tras de cai a fost adus în Piaţa Bălcescu, iar din tramvai Mircea Baniciu a cântat celebra melodie „Hei, tramvai”.
A urmat un moment Rossini, apoi studenţi de la Conservatorul din Timişoara au adus în prim-plan un fragment din My fair lady. După o piesă cântată la oboi, „Ambulanţa culturală” – o autosanitară model vechi – a intrat în scena improvizată. Nu au lipsit un moment Vivaldi, dar nici proiecţii video spectaculoase pe clădirile din Piaţa Nicolae Bălcescu, acolo unde s-a desfăşurat ineditul concert. Publicul, care a urmărit spectacolul pe scaune aşezate pe iarbă sau pe asfalt, a fost încântat şi de un moment de jazz, urmat de un fragment din Cavaleria Rusticană.
„Am şi alte idei de spaţii în care vreau să fac concerte, nu vreau să mă repet. M-am gândit că acesta e un loc ce arată bine. Concertul a conţinut un tramvai tras de cai, Baniciu care a cântat din tramvaiul tras de cai, Kappl din limuzină, totul s-a întâmplat pe iarbă”, a spus directorul Filarmonicii ”Banatul”, Ioan Gârboni.
Înainte de finalul concertului, acesta i-a smuls primarului Nicolae Robu promisiunea că în luna octombrie va finanţa organizarea unui nou concert al Filarmonicii din Timişoara în intersecţia Michelangelo, care a fost deschisă circulaţiei sâmbătă.
Concertul extraordinar al Filarmonicii „Banatul” a făcut parte din programul Festivalului Artelor, aflat la prima ediţie.
Ultimele comentarii