Concert al Filarmonicii Banatul, de Ziua Culturii Naționale

Foto: Alice D. / Fb Filarmonica Banatul

La Filarmonica Banatul Timișoara, Ziua Culturii Naționale va fi marcată printr-un concert susținut de membrii Orchestrei Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara.

 

Evenimentul are loc duminică, 15 ianuarie, de la ora 19, în Sala Capitol. Dirijorul concertului va fi Cristian Spătaru, iar solist va fi Peter Tradnik, la pian. Programul va începe cu o lucrare a unui compozitor român, alegerea dirijorului fiind Valurile Dunării, de Ioan Iosif Ivanovici. În program este inclus şi Concertul pentru pian și orchestră nr. 1 în do major, op. 15  de Ludwig van Beethoven, și Suitele Peer Gynt nr. 1 și 2, de Eduard Grieg.

Creația lui Ioan Iosif Ivanovici (născut în 1845, la Timișoara), numit post-mortem Cetățean de Onoare al Timișoarei, cuprinde 350 de piese, majoritatea dansuri (vals, cadril, polcă) și marșuri. Cea mai cunoscută compoziție a sa este valsul Valurile Dunării, piesă ce s-a bucurat de un succes atât de mare, încât a fost uneori atribuită altor compozitori, între care și lui Johann Strauss-fiul. A fost interpretată prima dată la Expoziția Universală de la Paris din 1889, în aranjamentul semnat de Emile Waldteufel, unde a câștigat premiul pentru compoziție și a devenit imnul expoziției.

Biletele se găsesc online pe site-ul Filarmonicii Banatul Timișoara, la casieria instituției și pe myticket.ro.

Print Friendly, PDF & Email